Lucescu dezvăluie cum a fost sabotat de ruşi încă de la venire

lucescu.jpg

Românul a avut un început prost la otomani, iar aceștia i-au cerut demisia după ultimele două înfrângeri
Foto Click!

Zenit Sankt Petersburg n-a prins Liga Campionilor, echipa terminând primul sezon cu românul pe bancă pe locul al treilea.

În faţa lui s-au clasat două cluburi mari din Moscova, Spartak, care a câştigat şi titlul, şi CSKA, cea care vab merge în preliminariile Ligii, unde poate da peste FCSB. Tehnicianul nostru spune însă că a simţit o mare ostilitate din partea arbitrilor şi a oficialilor ruşi, dar şi din partea presei, care l-a vorbit de rău din momentul semnării contractului. 

Am avut un început extraordinar, pentru că, în etapa a 17-a, cred că eram singura echipă din Europa fără nicio înfrângere. Asta s-a întâmplat până am câștigat meciul cu Spartak, 4-2. Arbitrul nu a dat un fault la mijlocul terenului pentru ei la 3-2, iar apoi am marcat noi. S-a declanșat o campanie, o nemulțumire generală din partea suporterilor, a oamenilor apropiați de Spartak. A intervenit președintele Federației, șeful arbitrilor a fost schimbat, arbitrul respectiv a fost suspendat. Din acel moment mi-am dat seama că există o singură direcție, aceea de a o ajuta pe Spartak să câștige titlul după 15 ani. Este cea mai populară echipă din fotbalul rusesc. Primul sezon după 20 de ani pe care îl termin pe locul 3 în campionat. Am contract în continuare cu Zenit. A fost o campanie de presă susținută de ziarele din Moscova încă din momentul când am semnat. Îi înțeleg. Ei vor ca Liga Campionilor să se joace acolo", a spus Lucescu.

În ceea ce priveşte naţionala României, acesta a luat în râs dorinţa preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu. "Sa mai antrez in Romania? Mai, dar voi cat credeti ca voi mai trai eu? Tu stii cati ani am eu? Zi-mi, stii cati ani am?", a spus Mircea Lucescu pentru ProTV.

Loading...
 
 

Citește și

  • Ionuţ Nedelcearu, Vlad Olteanu, lot, campionat european

    Fundaşii Ionuţ Nedelcearu şi Vlad Olteanu au fost convocaţi de selecţionerul Daniel Isăilă în lotul echipei naţionale de tineret a României pentru meciul cu reprezentativa Liechtensteinului, din 13 iunie, primul din campania de calificare la Campionatul European din 2019.

  • manchester united, ajax amsterdam, liga europa, finala, chivu, lupescu, ibrahimovic, FCSB

    Finala Ligii Europa de la Stockholm a fost un spectacol fotbalistic, dar nu toţi românii au privit detaşaţi meciul Manchester United - Ajax Amsterdam. FCSB-iştii le-au ţinut pumnii olandezilor, pentru că în cazul unui succes al acestora ar fi devenit capi de serie la tragerea la sorţi din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. N-a fost să fie, trupa lui Mourinho impunându-se cu 2-0 şi scriind istoria altfel!