Lucescu, atac la arbitru

Ultima actualizare:
Şahtior Doneţk
Şahtior Doneţk

Mircea Lucescu a suferit, miercuri seară, una dintre cele mai drastice înfrângeri din cariera europeană cu Şahtior Doneţk.

Ucrainenii lui nea Mircea au fost învinşi cu 4-0 de Bayer Leverkusen, la capătul unui meci în care arbitrii au dictat un penalty aiuritor împotriva echipei sale şi nu au văzut un ofsaid la un alt gol. Colac peste pupăză, la celelalte două goluri cel care a greşit decisiv a fost portarul ucrainenilor, Pyatov.

Aceasta este faza din care s-a acordat penalty-ul controversat


    Şahtior Doneţk
Şahtior Doneţk

Erorile arbitrului francez Lannoy l-au enervat, aşa cum era de aşteptat, pe „Il Luce". Dacă în alte meciuri acuzele sale au fost exagerate, antrenorul român a avut acum şi motive să dea vina pe arbitru: „Dacă am analiza ce s-a întâmplat de fapt, putem spune că noi am jucat mai mult împotriva arbitrului. Imediat după ce a început repriza a doua, din senin, arbitrul a acordat un penalty adversarilor. Darjo Srna nici nu l-a atins, doar stătea acolo", s-a lamentat Lucescu.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net