Lovitură grea pentru AC Milan! Fundașul Simon Kjaer va lipsi de pe teren câteva luni

Ultima actualizare:

    Simon Kjaer va lipsi de pe teren câteva luni buneSursă foto: Gettyimages
Simon Kjaer va lipsi de pe teren câteva luni buneSursă foto: Gettyimages

Vești proaste pentru fanii AC Milan! Fundașul central Simon Kjaer va lipsi de pe teren câteva luni bune din cauza unei accidentări suferite în timpul meciului cu Genoa, desfășurat în cursul zilei de miercuri, 1 decembrie.

Danezul s-a accidentat în minutul 4 al meciului de miercuri seară cu Genoa, scor 3-0, din Serie A. Din nefericire, se pare că accidentarea suferită de fundaș este una cât se poate de serioasă întrucât acesta va fi supus unei intervenții chirurgicale vineri. 

AC Milan i-a prelungit contractul lui Simon Kjaer

Gruparea milaneză a anunțat, printr-un comunicat emis pe site-ul oficial, faptul că a decis să-l răsplătească pe fundaș pentru gestul făcut la Euro 2020 cu un nou contract, valabil până în 2024. Înțelegerea veche dintre cele două părți ar fi expirat la finalul sezonului actual. 

Simon Kjaer, intervenție salvatoare la Euro 2020

Fundașul Danemarcei a avut evoluții spectaculoase pentru formația lui Stefano Pioli, însă a reușit să se facă remarcat la nivel global cu ocazia EURO 2020, unde a contribuit la salvarea vieții lui Christian Eriksen.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net