Lionel Messi, premiat chiar de copiii săi

lionel_mesi_sotie.jpg

Lionel Messi si sotia lui
Lionel Messi si sotia lui
FOTO: EPA
Citeste tot despre: 

Lionel Messi nu va uita niciodată seara în care i s-a decernat pentru a șasea oară trofeul ”Gheata de Aur”.

Pe de o parte pentru că trofeul i-a fost dat chiar de fiii săi, Thiago și Matteo, iar pe de alta pentru că ceremonia de la Barcelona a avut loc chiar în ziua în care s-au împlinit 15 ani de la primul meci jucat de argentinian pentru Barcelona.

Profitând de prezența fiilor săi la ceremonie, ziariștii l-au întrebat pe fotbalist cât de cuminți sunt micuții. Declarațiile fotbalistului au stârnit hohote de râs. ”Thiago, în ciuda vârstei – are șapte ani - este o persoană foarte matură și foarte inteligentă. Este un gentleman. Ciro, la doar un an, aer cam același comportament cu Mateo, care are 4. Sau poate mai rău, vom vedea”, a declarat Messi. Parcă pentru a susține declarațiile tatălui său, Mateo dăduse propriul spectacol la ceremonie. Mai întâi a vrut să ia din mâinile fratelui său mai mare trofeul, după care a început să arate pumnul și să scoată limba spre jurnaliști. Și acasă e la fel de nebunatic, fiind singurul din familie care ține cu Real Madrid. ”Face totul pentru a-l scoate din sărite pe fratele lui, Thiago”, a explicat Messi acum ceva vreme.

lionel_mesi_sotie_si_copii.jpg

Messi a primit Gheata de Aur chiar de la băieții săi
Messi a primit Gheata de Aur chiar de la băieții săi
FOTO: EPA
Loading...