Kylian Mbappe a recunoscut că a vrut să plece de la PSG la Real Madrid

Ultima actualizare:

    Kylian MbappeFoto: Guliver / GettyImages
Kylian MbappeFoto: Guliver / GettyImages

Anunțată de ceva timp, plecarea lui Kylian Mbappe la Real Madrid nu s-a concretizat nici în vara trecută. Și aceasta fiindcă Paris Saint-Germain a refuzat să-l lase. Internaționalul francez a declarat că a acceptat această decizie, potrivit marca.com. Totodată, el nu a acceptat nici prelungirea contractului cu PSG, contract care expiră peste un an.

Mbappe a declarat într-un interviu pentru RMC Sport, care va fi publicat integral mâine (marţi, 5 octombrie): "Am cerut să plec şi, din acel moment, nu am vrut să îmi reînnoiesc contractul. Am vrut ca PSG să accepte un transfer pentru mine, astfel încât să poată primi nişte bani şi să caute un înlocuitor de calitate. Le-am spus destul de devreme pentru ca gruparea să poată reacţiona. Speranţa mea era că toţi putea beneficia şi puteam face o afacere bună. Nu mi-a plăcut ideea că lucrurile se vor face în ultima săptămână a lunii august. Am spus clubului la sfârşitul lunii iulie că vreau să plec. Poziţia mea era clară. Am spus că vreau să plec şi am spus-o destul de devreme. Dar îi respect pe cei de la club şi le-am spus, de asemenea, că dacă nu vor să plec, atunci voi rămâne", a spus Mbappe, care a adăugat că este încă fericit la PSG, chiar dacă nu a putut pleca vara trecută: "Oamenii au spus că am respins şase sau şapte oferte de prelungire a contractului sau că am încetat să mai vorbesc cu Leonardo (n.r. - directorul sportiv al clubului PSG), dar nu este deloc adevărat. Am fost întotdeauna fericit la club în cei patru ani de aici şi încă sunt".Mbappe a rămas la PSG şi în primele etape ale acestui an competițional a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei, cu patru goluri, cinci pase decisive, în 11 meciuri disputate în Ligue 1 şi Liga Campionilor.Format ca fotbalist la Bondy (2004-2011) și Clairefontaine (2011-2013), Kylian Mbappé Lottin a fost lansat în fotbalul mare de AS Monaco, grupare pentru care a disputat și primele meciuri ca profesionist, între 2015 și 2018. Împrumutat inițial la PSG, el a devenit jucătorul formației din Paris în 2019. Un an mai apoi, Mbappe a fost declarat cel mai scump jucător de fotbal din lume, fiind estimat la 265 milioane de euro.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net