Ionuţ Negoiţă vrea s-o vândă pe Dinamo afaceristului grec Konstantinos Tsakiris

Ultima actualizare:

    Finanţatorul alb-roşilor încearcă să scape de echipă în această perioadă şi să s-o vâ
Finanţatorul alb-roşilor încearcă să scape de echipă în această perioadă şi să s-o vâ

Victoria cu Voluntari a dezlegat limbile celor din Ştefan cel Mare, iar cea mai importantă informaţie a fost desvăluită de legendarul Cornel Dinu.

“Procurorul” a afirmat că Ionuţ Negoiţă e foarte aproape să încheie negocierile pentru vânzarea clubului către omul de afaceri grec, Konstantinos Tsakiris. ”Există un sâmbure de adevăr, incontestabil. Aduceţi-vă aminte că, în aprilie, s-a făcut la început această discuţie. Din câte s-a prezentat în presă, există un «agreement» între domnul Negoiţă şi acest afacerist grec. Trebuie gândit tot ce se petrece, pentru că ne aflăm din nou în faţa unei premiere, un lucru inedit. Nu avem continuitate socială pe care o au Anglia sau Italia, noi suntem departe, suntem în negura vremurile din punct de vedere al civilizaţiei economice şi atunci. Sigur, e delicat la noi să te gândeşti dacă vine un acţionar străin şi preia o echipă de fotbal. Sunt nişte riscuri şi din partea lui, şi din partea celor care care merg pe o astfel de cale. Dar orice este posibil, discuţiile sunt incontestabile, există o înţelegere”, a declarat Cornel Dinu la TV Telekom Sport.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net