Ionel Ganea: "Bâlbâitul de Munteanu venea în cantonament beat mort!"

Ultima actualizare:

    Ionel Ganea  a răbufnit şi şi-a  făcut praf colegul  de cameră din  perioada în care a  evoluat la naţionalăFOTO: Mediafax
Ionel Ganea a răbufnit şi şi-a făcut praf colegul de cameră din perioada în care a evoluat la naţionalăFOTO: Mediafax

Echipa naţională a României a ajuns la apogeu în anii ’90 şi începutul anilor 2000, când printre tricolori se aflau nume ca Hagi, Popescu, Munteanu sau Ganea. Până acum am crezut că performanţele au fost făcute într-un climat de profesionalism şi unitate exemplare, dar se pare că n-a fost totul chiar lapte şi miere.

„Generaţia de Aur”, care ne-a dus la Mondialele din SUA şi Franţa, dar şi la Euro 1996 şi 2000, a avut şi ea problemele ei, care ies la iveală după zeci de ani. Ieri, Gazeta Sporturilor a publicat un interviu cu recordmenul de selecţii, Dorinel Munteanu, în care acesta vorbea, printre altele, şi despre foştii lui colegi de cameră. I-a enumerat pe Jean Vlădoiu şi Ionel Ganea, iar despre ultimul a spus că era foarte conflictual. A argumentat asta dezvăluind că a fost aproape să bată doi foşti selecţioneri, pe Ladislau Bölöni şi pe Emeric Ienei, pe ultimul chiar la Euro 2000. A fost o declaraţie mai mult de culoare, nu ca o acuzaţie menită să-l defăimeze pe „Găniţă”, dar atât i-a trebuit fostului atacant. Acesta şi-a confirmat imaginea de „băiat rău” şi l-a desfiinţat pe Munteanu. „Când eram la naţională şi primeam sâmbăta liber, pe Dorinel Munteanu îl aduceau prietenii înapoi în cantonament, beat mort. Bea până nu mai ştia de el. Eu am lucrat cu Ienei foarte bine la Craiova, n-am avut probleme cu el, nici cu alt antrenor. Cred că pe bâlbâitul de Dorinel l-a uitat lumea şi vrea să se bage singur în seamă”, a reacţionat Ganea.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net