«Îngerul morţii», al optulea salariu din fotbal

Ultima actualizare:

    Ramsey juca de 11 ani la ArsenalFoto: EPA
Ramsey juca de 11 ani la ArsenalFoto: EPA

Juventus a pus mâna pe unul dintre cei mai curtaţi jucători din fotbalul mondial. Mijlocaşul galez al formaţiei Arsenal Londra, Aaron Ramsey (28 de ani) a semnat cu italienii pentru următorii patru ani. El are o poveste foarte interesantă, fiind poreclit la un moment dat ”Îngerul morţii”.

Aflat din 2008 la Arsenal, Ramsey va evolua pentru prima dată în Serie A. El va primi 22 de milioane de euro pe sezon de la ”Bătrâna Doamnă”, sărind direct în Top 10 al salariilor din fotbalul mondial, unde va ocupa locul 8. În cei 11 ani petrecuţi la ”tunari”, Ramsey a adunat 359 de meciuri şi a marcat 61 de goluri, fiind unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti din Premier League. Interesant este că, deşi în ultimele sezoane numele lui s-a regăsit des pe lista marcatorilor, el a avut mari probleme în a înscrie în primii ani. Iar când marca, într-un interval de 72 de ore, o personalitate a lumii deceda.

 La început, suporterii londonezilor au glumit pe seama aceasta, poreclindu-l chiar ”Îngerul morţii”, dar apoi coincidenţa a mers atât de departe încât chiar şi Ramsey era puţin înfricoşat şi le-a transmis fanilor să înceteze. Adevărul este că, în perioada 2009 – 2017, el a înscris 12 goluri care au fost urmate de decesul tot atâtor persoane foarte cunoscute din lume. A început cu Ted Kennedy, decedat în 2009, la trei zile după golul cu Portsmouth, a continuat cu Osama Bin Laden, ucis la o zi după golul victoriei cu United din 2011 şi s-a încheiat cu moartea celui mai bătrân om din lume, Yisrael Kristal, în 2017, la câteva ore după golul marcat cu Leicester.

image
image
image
image
image
image
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Minge - fotbal
image
actualitate.net
image
actualitate.net