Ilie Stan se teme să nu-i rămână mama înzăpezită

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Ilie Stan e originar din comuna buzoiană Căldărăşti, aflată într-o zonă afectată de ninsorile căzute în ultimele zile. Mama sa, care locuieşte acolo, se poate deplasa doar cu un cărucior cu rotile.

În afara meciului de joi cu Twente Enschede, antrenorul roş-albaştrilor, Ilie Stan, are şi alte motive de îngrijorare. În condiţiile în care Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a închis ieri toate drumurile naţionale din judeţele Buzău, Ialomiţa, Galaţi, Brăila, Vrancea, Tulcea şi Călăraşi, din cauza ninsorilor, „Iliesta" se teme pentru siguranţa mamei sale, care locuieşte în comuna Căldărăşti, trei kilometri mai sus de Pogoanele, în judeţul Buzău.

La cei peste 70 de ani ai săi, Anica Stan, mama tehnicianului Stelei, se poate deplasa doar cu ajutorul unui cărucior cu rotile, după ce a suferit, în 2010, un accident vascular care i-a paralizat toată partea stângă.

„Merită, mamă, tot ce-i mai bun, că a muncit mult. Se ducea în fiecare dimineaţă, copil fiind, cu vaca la păscut, apoi pe câmp. N-a făcut nazuri, iar acum are grijă de mine. El a cumpărat baston, cărucior, mobilă nouă", mărturisea mama lui Ilie Stan în momentul numirii antrenorului pe banca roş-albaştrilor.

Cele două partide din şaisprezecimile de finală ale Ligii Europa, contra olandezilor de la Twente Enschede, ar putea fi ultimele pentru antrenorul Ilie Stan pe banca Stelei. „Iliesta" nu se află în cele mai bune relaţii cu Gigi Becali.

Patronul roş-albaştrilor nu e foarte mulţumit de felul în care s-a făcut pregătirea în această iarnă, dar nici de titularii preferaţi de antrenor. Latifundiarul din Pipera ar vrea ca Geraldo şi Bicfalvi să nu figureze printre titularii din partida de joi, în timp ce tehnicianul de 44 de ani consideră că cei doi n-au cum să lipsească din echipă.

Acest lucru a fost confirmat chiar şi de Anghel Iordănescu, omul care l-a determinat practic pe Becali să-i ofere postul de antrenor al Stelei lui Ilie Stan, după demiterea lui Ronny Levy.

"Eu cred că Ilie ar trebui să se concentreze pe «dubla» cu Twente, nu pe ce e dincolo de ea. La cum ştiu eu că merg treburile la Steaua, exista şi varianta ca, în cazul în care ies rău jocurile cu olandezii, să nu mai existe şi alte partide pentru actualul antrenor, aşa că îi spun lui Ilie să scoată maximum din aceasta «dubla»", a fost mesajul fostului selecţioner. '

Steliştilor le prinde bine acum pregătirea făcută în ianuarie pe zăpadă, la Poiana Braşov

simeon stalpnicul png

«Iliesta» e sponsor principal la echipa din Căldărăşti

Echipa de fotbal Voinţa Căldărăşti, nou-promovată în Liga a IV-a, a beneficiat, recent, şi de ajutor financiar de la Ilie Stan. Fosta dirigintă a lui Ilie Stan, profesoara Maria Grădină, care este acum viceprimar la Pogoanele, i-a convins pe aleşii locali să aloce şi suma de 50.000 lei pentru modernizarea terenului pe care joacă Voinţa.

„Există mulţi copii şi tineri care iubesc mişcarea. Trebuie să-i ajutăm aşa cum putem. Un fiu al satului este şi Ilie Stan, care chiar a sponsorizat echipele de fotbal din localitate", a mărturisit Maria Grădină.

Suporterii vor să scape de bilete

Unul dintre atuurile principale ale Stelei pentru meciul de joi, în viziunea antrenorului Ilie Stan, era aportul celor 50.000 de fani din tribunele „Arenei Naţionale".

simeon stalpnicul png

Din nefericire, vremea nefavorabilă i-ar putea determina pe mulţi dintre suporteri să rămână în faţa televizoarelor. Pe diverse site-uri există deja anunţuri de vânzare a biletelor pentru meciul cu Twente, în special fanii din afara Capitalei fiind cei care încearcă să scape de tichete.

„Eu încă mai sper că tribunele vor fi pline. Aşteptăm 50.000 de oameni împotriva olandezilor şi a frigului!", a mărturisit directorul sportiv al Stelei, Narcis Răducan.

Steaua s-a antrenat în balon

Directorul sportiv al Stelei, Narcis Răducan, a explicat cum a decurs şedinţa de pregătire de astăzi a roş-albaştrilor, efectuată pe un teren sintetic aflat în proprietatea lui Ioan Andone.

Jucătorii lui Ilie Stan s-au pregătit ieri pe teren sintetic

simeon stalpnicul png

„A fost cea mai bună soluţie. Calitatea gazonului este foarte bună, suprafaţa este aprobată de FIFA. Sinteticul e aprobat chiar şi pentru meciurile oficiale din cupele europene. În mare parte, s-au putut face toate exerciţiile pe care Ilie Stan şi le-a propus. Se lucrează acolo unde antrenorul crede că trebuie accentuat, nu neapărat fizic, ci tactic, fazele fixe...Miercuri vom face antrenamentul oficial afară, la Mogoşoaia. Cel mai probabil, aşa vor proceda şi cei de la Twente", a spus Narcis Răducan.

Unii la antrenamente, alţii prin Mall

Iasmin Latovlevici a ieşit din cărţi pentru jocul de joi, din Liga Europa, din cauza unei pubalgii care îl va mai ţine departe de gazon ceva timp. Aflat, aşadar, în afara emoţiilor şi pregătirilor la care sunt supuşi Tănase şi compania, fundaşului stânga nu i-a mai rămas altceva decât să se relaxeze.

Latovlevici şi prietena sa, Roxana, s-au plimbat relaxaţi prin Mall

simeon stalpnicul png

Cum outdoor, din caua vremii friguroase, activităţile sunt restrânse, „Lato” a ales Mall-ul Băneasa pentru recreere. Împreună cu prietena lui Roxana, jucătorul de 25 de ani a fost văzut ieri colindând magazinele, dar până la urmă el nu şi-a cumpărat nimic.

A făcut-o Roxana, de la reducerile H&M, pentru că nici chiar la Steaua salariile nu sunt plătite la zi.

Latovlevici a stat în Mall-ul Băneasa ceva mai bine de o oră, după care a înfruntat frigul de afară şi a mers spre casă. Joi, cu Twente Enschede, pe postul lui va juca Pablo Brandan, iar el va vedea partida din tribuna oficială a Arenei Naţionale. Pe teren va reveni în prima etapă a returului, dacă se va însănătoşi până atunci şi dacă va scăpa de concurenţa argentinianului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
WhatsApp Image 2024 04 20 at 09 53 05 jpeg
image
image
image
image
image
image
FotoJet (25) jpg
Zinedine Zidane (EPA) jpg
Farul Constanta CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Rapid FCSB (Sportpictures) jpg
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net