Ibrahimovic, noul star de la Hollywood

zlatanibrahimovicblackburnroversvmanchesterhgadgaosfdzl.jpg

Suedezul a rupt contractul cu Manchester United şi va merge pe urmele unor dinozauri ai fotbalului, tocmai la Los Angeles
Foto Click!

Zlatan Ibrahimovic a revenit la englezi după o accidentare care se credea că-i va încheia cariera, dar n-a mai fost acelaşi jucător. Locul lui a fost ocupat între timp de Romelu Lukaku, iar “Dumnezeu”, aşa cum se crede atacantul de 36 de ani, nu putea accepta asta. Ce a ales a şocat însă pe toată lumea.

Fotbalistul şi-a pus în balanţă opţiunile şi, deşi câştiga la United un milion de euro pe lună, s-a gândit că e mai bine să plece spre un loc mai însorit. Astfel, joi s-a întâlnit cu şefii englezilor şi într-o oră a rupt contractul cu ei şi a anunţat imediat asta pe contul de Instagram. “Şi lucrurile măreţe au un sfârşit şi e timpul să mă mut după două sezoane fantastice la Manchester United. Mulţumesc clubului, fanilor, echipei, antrenorului, staff-ului şi tuturor celor care au au fost alături de mine în această poveste”, a fost mesajul de “La Revedere” al suedezului. Imediat, toată lumea s-a întrebat ce va face Zlatan, iar răspunsul nu a întârziat prea mult.

Pe urmele lui Beckham şi Gerrard

Va merge la Los Angeles Galaxy, în Major Soccer League, raiul ales ca moment de dinainte de retragere de mai mulţi alţi fotbalişti de geniu. Asta pentru că Ibra merge pe un drum bătătorit deja de David Beckham, Robbie Keane, Giovani dos Santos, Jonathan dos Santos, Jorge Campos, Steven Gerrard şi Landon Donovan, toţi agăţând ghetele în cui după ce au mai jucat puţin la poalele dealului Hollywood. Englezul Ashley Cole mai este şi acum la californieni şi va fi coleg cu Zlatan de săptămâna viitoare. Decizia lui Ibrahimovic a venit şi după ce a văzut că nu are nicio şansă să fie rechemat la naţională pentru Mondialul din Rusia şi la vârsta lui chiar nu mai avea ce să aştepte.

S-a îndrăgostit de California în vacanţă

Obsesia lui Zlatan Ibrahimovic faţă de statul de pe coasta de vest a Statelor Unite s-a creat în urma a două vacanţe făcute acolo în ultimii doi ani. Astfel, în vara lui 2016 acesta a petrecut două săptămâni de vis pe plajele din Malibu şi Los Angeles, iar anul trecut a vizitat San Francisco şi fosta închisoare Alcatraz, ambele rămânându-i la suflet. Nu a mai rămas decât ca agentul lui Zlatan să negocieze mutarea şi ea s-a făcut în sfârşit.

zlatan_la_plaja.jpg

Zlatan a fost fermecat de superbele plaje de la Oceanul Pacific
Foto: Instagram
Loading...

Citește și

  • Tricolorii vor juca în această seară la Netanya, de la ora 20:00, în direct pe Pro TV, un amical cu Israel şi Cosmin Contra e decis să înceapă cu dreptul un an care speră să-l aducă mai aproape de Euro 2020. Teoretic nu ar trebui să avem emoţii, adversarii fiind mult mai slab cotaţi decât noi.

  • Răzvan Raţ a ajuns la 36 de ani liber de contract după ce Rayo Vallecano, o echipă din liga secundă spaniolă, i-a spus de curând că nu mai are nevoie de serviciile sale. Sănătos, pregătit fizic şi ambiţios din fire, "Răţuşca" a spus că mai vrea să joace şi a lăsat mândria la o parte. Sa întors acasă, dar nu unde se aştepta toată lumea.

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1