Iarnă fierbinte în fotbal. Granzii au miliardul de euro pregătit pentru transferuri

Ultima actualizare:
Atacantul lui Tottenham a fost decisiv în victoria chinuită cu africanii
Atacantul lui Tottenham a fost decisiv în victoria chinuită cu africanii

Ideea conform căreia în fotbalul mare se fac transferuri importante vara, iarna rămânând doar pentru cârpeli, a dispărut de mult. Competiţia a devenit incredibil de acerbă şi nu există moment mai bun pentru întărirea echipei decât cel prezent. Şi toată lumea pare să fie de acord.

Astfel, Real Madrid, AC Milan, Bayern Munchen şi Manchester United, sunt doar câteva dintre echipele care au suferit în tur şi care nu mai au răbdare până în iunie. Spaniolii sunt cei mai disperaţi, forma arătată în ultima parte a lui 2018 obligând la mutări urgente. Desigur, dacă vor fi reuşite, vor avea multe zerouri în coadă. Asta pentru că Eden Harzard şi Harry Kane, două dintre obsesiile madrilenilor, nu vor fi lăsaţi să părăsească Londra pentru mai puţin de 200 de milioane de euro fiecare. Nici Neymar nu e ocolit de zvonuri, Franţa nefiind pentru brazilian campionatul potrivit pentru a rămâne în lumina reflectoarelor.


    Cât va mai reuşi să-l ţină Tottenham pe Harry Kane e o altă întrebare care îşi va afla un răspuns în perioada următoareClick!
Cât va mai reuşi să-l ţină Tottenham pe Harry Kane e o altă întrebare care îşi va afla un răspuns în perioada următoareClick!

Astfel, pentru exact cât a părăsit Catalunia, adică 225 de milioane de euro, el este chemat înapoi în Primera Divioson atât de Real Madrid, cât şi de Barcelona. 100 de milioane de euro mai au pregătiţi AC Milan pentru Alvaro Morata, atacantul lui Chelsea, Bayern Munchen, pentru Lucas Hernandez, de la Atletico Madrid, Real Madrid pentru Nabil Fekir, de la Lyon, dar şi Barcelona pentru căpitanul lui Ajax, Matthijs de Ligt. Manchester United are şi e gândită perioada de transferuri din ianuarie cu doi sârbi pe listă, ambii legitimaţi în Serie A, Nikola Milenkovic, la Fiorentina, şi Sergej Milinkovic-Savic, la Lazio.

Coutinho – Mbappe, schimbul deceniului

Nu toate se pot face însă pe bani în Europa, iar francezii şi spaniolii negociază o mutare de senzaţie cu finalitate imediată. Astfel, Barcelona l-a oferit pe brazilianul Philippe Coutinho plus o sumă de bani pentru cel mai bun tânăr jucător din lume la ora actuală, Kylian Mbappe, starul lui Paris Saint-Germain. Coutinho n-a rupt gura târgului pe Camp Nou în cele două jumătăţi de sezon prinse după fuga de la Liverpool şi catalanii ar renunţa la el pentru omul potrivit.

Toată lumea se aşteaptă ca francezul Kylian Mbappe să doboare toate recordurile în materie de transferuri în momentul când va pleca de la PSG
Toată lumea se aşteaptă ca francezul Kylian Mbappe să doboare toate recordurile în materie de transferuri în momentul când va pleca de la PSG

Parteneri

image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net