Gică Hagi l-a „înviat” și pe Cosmin Matei

Ultima actualizare:

    Cosmin Matei
Cosmin Matei

Mijlocașul de 28 de ani e ultimul fotbalist reinventat sub comanda „Regelui”, la Viitorul.

Derby-ul Viitorul – CFR Cluj (3-1) l-a adus în lumina reflectoarelor pe Cosmin Matei, un „pariu” făcut de Gică Hagi pentru acest sezon. Declarându-se singur un „vânător” de fotbaliști cu calități, dar care traversează perioade dificile, managerul constănțenilor a dovedit din nou că e deosebit de inspirat. Contra campioanei CFR, Matei a dus scorul la 2-0, cu o execuție de pe altă planetă, un șut imparabil de la aproape 40 de metri. „El avea nevoie de golul ăsta. Nu l-am învățat eu să dea așa, că nu am avut timp, a venit de puțin timp. E un jucător foarte bun, un căpitan. Deja se adaptează, se învață cu noi”, a spus Hagi despre mijlocașul care a jucat în trecut la FCSB, dar și la Dinamo. „Am vrut să dau la poartă de-acolo, mă bucur că mi-a ieșit și sper s-o mai fac”, și-a explicat Matei execuția perfectă care l-a lăsat fără replică pe Arlauskis. „Nu știu cum dracu am luat golul ăla”, a precizat tehnicianul ardelenilor, Dan Petrescu, aflat la a doua înfrângere consecutivă, după cea de la Glasgow. Revenind la Cosmin Matei, acesta a resimțit gustul golului în Liga I după o pauză de patru ani. „Nici nu mai țin minte când am marcat, la Dinamo”, a afirmat fotbalistul care în ultimii ani a evoluat prin Grecia, Croația și Turcia. Pe lângă Cosmin Matei, Gică Hagi a ținut să remarce alți doi jucători care s-au dovedit esențiali în victoria cu CFR Cluj. „Am avut un portar foarte bun, bravo Căbuz, iar Rivaldinho e fantastic”, a spus antrenorul și patronul Viitorului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net