"Generaţia de Aur" l-a sărbătorit pe Gică Popescu! Fostul căpitan al Barcelonei a împlinit 50 de ani

Ultima actualizare:

    Gică Popescu, alături de o parte dintre colegii pe care i-a avut în Generația de AurFoto: Facebook
Gică Popescu, alături de o parte dintre colegii pe care i-a avut în Generația de AurFoto: Facebook

Gică Popescu a trecut în prima jumătate de secol a vieţii sale de la extaz la agonie şi invers. După o carieră de fotbalist de pus în ramă, "Baciul" s-a înhăitat cu cine nu trebuia şi a ajuns după gratii. A plătit pentru asta şi, la ceas aniversar, e momentul să luăm ce e mai bun din om!

Fostul fundaş de fier al echipei naţionale a României a împlinit azi venerabila vârstă de 50 de ani. Într-un cadru restrâns, "Baciul" a fost sărbătorit de colegii din generaţia care ne-a dus la două Campionate Mondiale şi două Europene. Naşul său, Gică Hagi, Bogdan Stelea, Adrian Ilie şi Ilie Dumitrescu i-au adus lui Popescu în dar un tricou cu numărul 50, chiar dacă cel cu numărul 6 l-a făcut mare sub tricolor la World Cup 1994.

Popescu, cu Universitatea Craiova, Steaua, PSV, Tottenham, Barcelona, Galatasaray, Lecce, Dinamo şi Hannover 96 în CV se odihneşte şi, deocamdată, nu doreşte să reintre în cursa pentru Casa Fotbalului, unde Răzvna Burleanu pare să-şi fi rezervat un nou mandat. În orice şi-ar propune el, baftă "Baciule"!

Gheorghe Popescu

Născut la 9 octombrie 1967Debut în Liga 1, 9 iunie 1985, la 17 ani, 8 luni, o zi

Fotbalistul anului 1989, 1990, 1991, 1992, 1995, 1996

15 trofee cucerite între 1987 şi 2000O Cupă UEFAO Cupă CupelorO Supercupă a EuropeiUn titlu în Liga 1Două titluri în OlandaO Supercupă a Olandei4 titluri ale TurcieiDouă Cupe ale TurcieiO Cupă a Regelui SpanieiO Supercupă a Spaniei

115 meciuri pentru echipa naţională a României, 16 goluri3 turnee finale CM2 turnee fianle CE

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net