Gareth Bale nu dorește să plece de la Real Madrid

bale-zidane-gettyimages-534712542.jpg

Presa iberică a tot scris în ultimul timp că Zidane nu l-ar mai avea la inimă pe Bale
Presa iberică a tot scris în ultimul timp că Zidane nu l-ar mai avea la inimă pe Bale
Foto: Guliver / GettyImages

Campion al Spaniei cu Real Madrid, Gareth Bale (31 de ani) are contract cu această formație până în 2022. Și nici nu are de gând să plece de acolo. Cel puțin așa spune impresarul galezului, Jonathan Barnett.

În ciuda faptului că presa iberică a scris că nu e în relații foarte bune cu antrenorul Zinedine Zidane, Bale nu intenționează să plece de la Real Madrid. O formație cu care a devenit, de altfel, și campion al Europei în anii trecuți. „Gareth se simte foarte bine la Madrid. Mai are doi ani de contract şi îi place la Madrid. El nu va pleca nicăieri. Sigur că sunt alte cluburi care îl doresc, dar nu poate merge oriunde. Gareth este unul dintre cei mai buni jucători din lume, iar cei mai buni jucători din lume nu se împrumută", a declarat agentul fotbalistului pentru BBC.
Gareth Bale a disputat doar 16 meciuri în ediția 2019/2020 din LaLiga, dintre care în 12 a fost titular. El a rămas pe banca rezervelor și în ultimele partide. Născut la Cardiff, în 16 iulie 1989, Bale a deprins tainele fotbalului la Academia lui Bath, afiliată lui Southampton FC, care l-a promovat și în formația de seniori pentru care a disputat 40 de meciuri în ediția 2006/2007. Transferat la Tottenham Hotspur, a evoluat pentru aceasta între 2007 și 2013. Răstimp în care a jucat 194 de partide, marcând 55 de goluri. La Real Madrid a ajuns în 2013, iar de atunci a bifat 251 de confruntări în care a înscris de 106 ori. Iar dacă cu Tottenham a câștigat Cupa Ligii în 2008, cu Real Madrid a devenit campion al Europei în 2014, 2016, 2017 și 2018 și al Spaniei în 2017 și 2020. De asemenea, a cucerit Cupa Spaniei în 2014, Supercupa Spaniei în 2017, Supercupa UEFA în 2014, 2016 și 2017 și CM al cluburilor FIFA în 2014, 2016, 2017 și 2018.  

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1