Florin Andone, la un pas de Espanyol

Ultima actualizare:

    Florin Andone  e golgheterul  formaţiei Deportivo  La Coruna
Florin Andone e golgheterul formaţiei Deportivo La Coruna

Florin Andone are un sezon bun, chiar dacă Deportivo nu a trecut de emoţiile retrogradării. Echipe din Italia, Anglia sau Turcia îl ofertează, însă Espanyol are prioritate.

Românul nu vrea să părăsească Spania, aici fiind stabilită şi familia sa. El e golgheterul echipei, are zece goluri, plus trei pase decisive reuşite, a fost desemnat şi jucătorul lunii, în decembrie anul trecut, şi a atras atenţia.

În vară, sunt şanse mari de a fi vândut şi s-ar îndeplini şi condiţia lui Andone: ar rămâne în spaţiul iberic, dar la Espanyol. Tratativele dintre cele două cluburi au început deja, iar oficialii lui Depor vor opt milioane de euro pentru a-l ceda pe român. Ar avea un profit de trei milioane faţă de suma plătită când l-au luat de la Cordoba, dar suma e cam mare pentru Espanyol. Cei de aici au achitat cel mai mult pentru un transfer în jur de şase milioane.

Totuşi, un semn clar că se va ajunge la un consens e că oficialii lui Depor s-au gândit şi la o soluţie de înlocuire a lui Florin. Lucas Perez, omul care a fost vândut la Arsenal în vara trecută, s-ar putea întoarce, mai ales că-n Anglia nu a reuşit să se impună. “Sunt mai multe cluburi interesate de mine, iar eu aş vrea să joc în Liga Campionilor. Dar, vom vedea la vară dacă Deportivo e o soluţie”, a explicat Perez, care pentru clubul englez a înscris doar o dată.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net