Florin Andone: ”Cred că meritam egalul”

Ultima actualizare:

    Florin Andone a marcat golul României în fața SpanieiFOTO: Marian Burlacu
Florin Andone a marcat golul României în fața SpanieiFOTO: Marian Burlacu

Florin Andone, autorul unicului gol al României în înfrângerea, 2-1, cu Spania, de la București, crede că echipa noastră ar fi meritat să obțină un rezultat de egalitate.

"Din păcate nu am reuşit să egalăm, am încercat, dar ăsta este fotbalul. Au un lot valoros, jucători foarte buni. Eu sunt mândru de ce am făcut pe teren, de băieţii care au luptat până la final. Cred că meritam egalul. În prima repriză, Tătăruşanu a fost cel mai bun, cred că a fost omul meciului. Ştiam ce ne aşteaptă, ştiam că e o echipă puternică", a declarat Florin Andone la Pro TV.

Reprezentativa României a fost învinsă, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-1 (1-0), de selecţionata Spaniei, în etapa a cincea a grupei F de calificare la Campionatul European din 2020. Spaniolii au jucat în inferioritate numerică pe final. Spania este lider în clasament, cu 15 puncte din tot atâtea posibile, iar “tricolorii” au coborât de pe trei pe patru, ei având şapte puncte.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net