FCSB-iştii, primă de 30.000 de euro

Ultima actualizare:

    Gigi Becali speră  să reușească să-i motiveze pe jucători promițându-le bani pentru calificare
Gigi Becali speră să reușească să-i motiveze pe jucători promițându-le bani pentru calificare

FCSB va disputa miercuri, 2 august, returul cu Viktoria Plzen, 2-2 în prima manşă, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, iar finanţatorul Gigi Becali a promis că fiecare jucător va lua 30.000 de euro dacă partida va fi câştigată.

La baza din Berceni, acolo unde au pregătit meciul cu CS U Craiova, jucătorii au primit vizita patronului Gigi Becali, acesta dorind să-i motiveze, însă miza sa este meciul cu Viktoria Plzen, un succes în faţa cehilor însemnând calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor. „Le-am spus că suntem mult mai valoroşi decât Plzen şi că putem câştiga la două, trei goluri diferenţă. Şi să ţină cont că-n zilele noastre fotbalul nu mai este doar un joc, este război. Acolo, în cantonament, e unitate militară, e unitatea de elită Steaua, cine rezistă, bine, cine nu, pleacă”, a spus Becali la Pro TV. Apoi, a continuat: „Dacă vor da totul, ca la război, se vor califica. A fost toată lumea în sală, după care am vorbit cu ei şi pe rând. Le-am spus din nou că fotbalul e război, că de-aia sunt miliarde de euro”. 

Patronul FCSB le-a transmis şi faptul că fiecare jucător va primi 30.000 de euro dacă vor trece de Plzen, însă în play-off, românii pot întâlni Manchester City sau Napoli, şansele fiind minime de a ajunge în grupele Ligii Campionilor. Altfel, Alibec a fost anunţat că nu va mai purta banderola de căpitan, Becali, cel care i-o oferise iniţial, hotărând ca Pintilii să fie liderul din teren. Omul de afaceri i-a reproşat lui Denis că evoluţia sa e ştearsă şi că are probleme comportamentale mai ales la adresa arbitrilor, fapt ce-i poate atrage uşor o eliminare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Rapid FCSB (Sportpictures) jpg
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net