FCSB cere arbitri străini la „finalele” cu CFR Cluj

Ultima actualizare:

    Gigi Becali
Gigi Becali

Cele două derby-uri care vor decide campioana Ligii I ar putea fi conduse de centrali aduşi de peste hotare.

Cu şapte etape rămase de disputat din play-off, câştigătoarea titlului se va decide cel mai probabil în confruntările dintre primele clasate, CFR Cluj şi FCSB. Despărţite în prezent de cinci puncte, cele două echipe se vor întâlni la 14 aprilie, în Gruia, şi apoi în ultima rundă, la 15 mai, pe „Arena Naţională”. Greşelile de arbitraj comise de Ovidiu Haţegan la partida FCSB – Craiova, care au culminat cu anularea golului perfect valabil al lui Benzar, i-au determinat pe oficialii roş-albaştrilor să propună chemarea unor „fluieraşi” din străinătate. „E posibil să mai avem şanse la titlu cu arbitri străini. Am discutat deja să cerem arbitri străini la meciul cu CFR. Când îţi anulează un gol aşa, e inadmisibil, înseamnă că e ceva la mijloc”, a spus patronul Gigi Becali. Pe aceeaşi lungime de undă a fost şi managerul Mihai Stoica, acesta propunând însă introducerea arbitrajului video. „Dai gol valabil, trec 30 de secunde şi îţi dai seama că nu e valabil. Şi, ce să vezi, era gol valabil. Păi cum mergem noi la Cluj în condiţiile astea? Dacă nu există VAR, n-avem nici o şansă”, a tunat Meme Stoica.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
filipine harta steag drapel foto shutterstock
image
image
image
image
image
image
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
Evan Ndicka (Youtube) jpg
tartan track 2678544 1280 jpg
zeta grecia jpg
akebono getty1 jpg
Danut Lupu (Sportpictures) jpg
PSG Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net