Fără Ligă se strânge laţul

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Ratarea calificării în optimile Ligii Europa l-a dezamăgit foarte tare pe Gigi Becali, căruia victoria cu Lazio, din tur, îi dăduse mari speranţe. După partida de la Roma, patronul roş-albaştrilor a spus că nu mai simte motivaţie şi dacă în doi ani începe să iasă pe minus abandonează echipa după modelele deja consacrate în Liga 1. Iar trupa din Sfântu Gheorghe poate fi cea care bate clopotul.

Trupa lui Nicolae Dică încheie sezonul regulat cu un meci aparent uşor, pe Arena Naţională, cu nou promovata Sepsi Sfântu Gheorghe. CFR are iar patru puncte în faţă după egalul din „Derby de România” şi deja e clar că FCSB va începe al treilea play-off consecutiv din postura de urmăritoare a liderului. În precedentele două n-a reuşit să le întreacă pe Astra, respectiv Viitorul, iar acum lucrurile nu sună deloc mai bine. Totuşi, victoria cu Sepsi e absolut necesară pentru ca la înjumătăţire să nu rămână mai mult de două puncte, astfel încât o simplă victorie în meci direct să fie suficientă pentru detronarea liderului. Aruncarea tuturor forţelor pe campionat mai e necesară şi dintr-un alt punct de vedere. Din sezonul 2018-2019 doar campioana va merge în preliminariile Ligii Campionilor şi dacă Gigi Becali vrea o şansă să se bată pentru acei bani atunci e necesar titlul. Fără el, cu investiţii mari şi fără să mai vândă ceva notabil, FCSB nu poate decât să se târască cu veniturile eventuale din Liga Europa, deşi nici acolo nu e sigură că se califică. Pentru că vorbim de cazul fericit. Altfel, ratând şi calificarea în grupele celei de-a doua competiţii intercluburi de pe continent, treaba e groasă rău şi Gigi Becali a spus deja care va fi soarta clubului. „Nu mai vedeţi transferuri la mine. Că dăm trei milionane pe Coman sau dăm două milioane pe Nedelcu ca proştii. Nu mai vedeţi. Vă dau cuvântul meu de onoare că nu mai cumpăr jucători. Las la voia întâmplării. Voi vedea cât mai stau în fotbal, că poate mă retrag. Fac numai păcate, mă cert cu lumea. Poate îmi văd şi eu de treaba mea şi-l las pe Talpan. Toate gândurile mi-au venit în seara asta. Şi să mă retrag. Dacă în doi ani fac bani din fotbal, bine. Dacă nu, le revedere, tată. O dau”, a declarat Gigi Becali şi, din păcate, vizionarismele negative i-au cam ieşit în ultima vreme. Rămâne de văzut dacă visul mai continuă sau FCSB-ului i se va trage tocmai de la Sepsi.

CFR are meci cu «lanterna» Juventus

simeon stalpnicul png

FCSB nu-şi permite încă o gafă în acest ultim meci uşor al sezonului, înaintea celor 10 de foc din play-off, şi pentru că rivala CFR are o partidă aparent lejeră cu Juventus Bucureşti, ultima clasată şi echipă aproape retrogradată. La startul play-off-ului precedent, FCSB a avut două puncte sub Viitorul, iar în cel de dinainte 4 puncte sub Astra Giurgiu. Atunci, roş-albaştrii au încheiat sezonul regulat pe locul 5, sub Dinamo, Pandurii şi Viitorul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net