Ei sunt "moşii" Mondialului din Rusia! El Hadary va fi cel mai bătrân din istorie

mare_gettyimages-88567033.jpg

Şase jucători vor avea la vară 37 de ani, iar căpitanul egiptului va împlini chiar 45 şi va deveni cel mai în vârstă fotbalist care a jucat vreodată la un turneu final
FOTO: Getty Images

De joi ştim toate cele 32 de echipe calificate la balul care va avea loc între 14 iunie şi 15 iulie 2018, în Rusia. Pe lângă absenţa Italiei şi calificarea în premieră a Panamei, un alt aspect devine important la o simplă privire aruncată pe posibilele loturi! Va fi unul dintre cele mai bătrâne Campionate Mondiale din istorie şi asta în principal din cauza a şapte jucători care vor să intre în Cartea Recorduilor.

De departe cel mai bătrân fotbalist pe care îl vom vedea la turneul final de anul viitor este portarul egiptean, Essam El Hadary. Africanul este născut pe 15 ianuarie 1973, ceea ce înseamnă că la mijlocul primei luni din 2018 va împlini 45 de ani, iar la deschiderea Mondialului din Rusia va avea 45 de ani şi cinci luni. Record absolut în domeniu, columbianul Faryd Mondragon, veteranul de până acum al Mondialelor cu 43 de ani împliniţi la Mondialul din Brazilia, 2014, rămânând în urmă cu aproape doi ani şi jumătate. Cu ştacheta ridicată atât de sus e posibil să treacă mulţi ani de acum încolo până să vedem la un turneu final un jucător mai bătrân decât El Hadary, căpitanul “Faraonilor”.

Cahill va avea 38 de ani şi 4 Mondiale

Apoi, pe locul doi în topul “bunicilor” cu bilet de Rusia în buzunar se află australianul Tim Cahill. Atacantul “Cangurilor”, care de Moş Nicolae va împlini 38 de ani, a prins un loc la turneul final după barajul intercontinental cu Honduras, iar la vară va avea 38 de ani şi jumătate. Pentru vârful lui Melbourne City nu vârsta e însă şmecheria, ci faptul că va intra într-o galerie selectă a jucătorilor cu 4 Campionate Mondiale în palmares, unde mai sunt acum Ronaldo, Maradona, Pele şi Maldini.

646x404.jpg

Atacantul australian a marcat unul dintre cele mai tari goluri ale Mondialului din Brazilia 2014 şi va fi prezent ca veteran şi în Rusia 2018
Foto Click!

Pe lista celor cu 37 de primăveri trecute demult în buletin va fi aglomeraţie mare! Portarul Mexican, José de Jesús Corona, atacantul spaniol, Aritz Aduriz, şi panamezii Felipe Baloy şi Blas Pérez, vor merge pe 38 de ani tocmai la turneul final din Rusia. Desigur, nu avem o certitudine că aceştia vor fi selecţionaţi în loturile naţionalelor lor pentru Campionatul Mondial, dar toţi au fost oameni de bază în preliminarii şi nu sunt motive să credem că vor fi lăsaţi pe dinafară.

Dinamovistul Penedo e veteranul din Liga 1

România nu va merge la balul din Rusia, dar va trimite totuşi acolo un jucător. Nu sub acoperire sau în vacanţă, ci în lotul “Cenuşăresei” Panama! Jaime Penedo, portarul “câinilor”, va încerca să protejeze plasa micuţei naţionale din America Centrală, dar nu-i va fi uşor! Şi pentru că va avea meciuri grele, dar şi pentru că s-ar putea ca vârsta să-şi spună cuvântul. Nici Penedo nu e cel mai tinerel om de la Mondial, el urmând să împlinească 37 de ani imediat după turneul final.

penedo_gettyimages-874421454.jpg

Portarul panamez al lui Dinamo va fi şi el unul dintre cei mai bătrâni jucători de la CM 2018
FOTO: Getty Images
Loading...

Citește și