Ei sunt cei cinci integraliști ai turului Ligii 1

Ultima actualizare:

    Mihai Aioanei este titular la 19 ani în poarta ChindieiFOTO: Sportpictures.eu
Mihai Aioanei este titular la 19 ani în poarta ChindieiFOTO: Sportpictures.eu

În fotbalul de azi, unde lupta pentru un post de titular este acerbă, iar accidentprile și suspendările te pândesc la orice pas, să joci de la începutul până la sfârșitul turului reprezintă o performanță majoră. Drept dovadă, doar cinci fotbaliști din cei peste 300 care au jucat în această primă parte a campionatului nu au lipsit nici măcar un minut din echipele lor.

Deloc întâmplător, postul de portar pare cel mai sigur pentru cei care intenționează să stabilească recorduri de prezență neîntreurptă. Acum, dintre cei cinci integraliști, avem trei goal-keeperi: Marko Pigliacelli, de la Universitatea Craiova, Răzvan Pleșca de la Gaz Metan Mediaș și Mihai Aioanei, de la Chindia Târgoviște. Facă prezența primilor doi pe lista integraliștilor nu surprinde, pentru că italianul este de neînlocuit dintre buturile Științei indiferent de numele antrenorului, iar Pleșca, la cei 36 de ani ai săi, este nu doar veteranul Gazului, ci și salvatorul echipei în foarte multe situații, Mihai Aioanei reprezintă surpriza oferită de statistică. Aceasta deoarece el are doar 19 ani, o vârstă foarte crudă pentru un portat. Numai că antrenorul Viorel Moldovan și-a dat seama că are în lot un talent ieșit din comun, așa că a mers pe mâna acestuia. Și nu are de ce să regrete, Aioanei încasând 19 goluri, adică exact atâtea câte a primit și Pleșca la Mediaș. Dintre cei trei, Pigliacelli a părut cel mai sigur, cu doar 14 goluri încasate, însă trebuie ținut cont și de ce apărători are fiecare dintre portari în față înainte de a da verdicte. Așa cum era de așteptat, prestațiile din poarta nou-promovatei l-au propulsat pe Aioanei și în lotul naționalei de tineret, acolo unde, însă, selecționerul Mirel Rădoi a decis să mizeze pe Andrei Vlad, de la FCSB, care a jucat doar de câteva ori în acest sezon.

În afara portarilor, pe lista integraliștilor din Liga 1 mai avem doi fundași: Marius Martac (Chindia) și Răzvan Tincu (Sepsi). Performanța lor este cu atât mai lăudabilă cu cât ambii evoluează în apărare, acolo unde sunt mult mai expuși cartonașelor galbene sau roșii. Se pare însă că experiența acumulată până acum – Tincu are 32 de ani, iar Martac 28 – i-a ajutat să facă față situațiilor dificile care le-au apărut de-a lungul acestui sezon.

Dar nu doar să fi integralist într-un tur de campionat este dificil, ci și să joci în toate cele 13 meciuri ale primei părți a sezonului. Dovadă este faptul că, în afara celor 5, doar alți 17 fotbaliști au mai bifat măcar câte un minut în fiecare dintre partidele turului. Aceștia au reprezentat 12 echipe, singurele care nu au avut jucători care să reprezinte o constanță în echipă fiind chiar cele două mari, Dinamo și FCSB! În rest, recordul de jucători introduși pe teren în toate cele 13 meciuri de până acum ale Ligii 1 îl deține Gaz Metan Mediaș, cu 4. Formația lui Edward Iordănescu este urmată de Sepsi și FC Voluntari, ambele cu câte trei fotbaliști.

Jucătorii cu 13 apariții în tur

Minute Nume    Echipă

 1.170   Pigliacelli     Craiova

1.170    Pleșca   Mediaș

1.170    Aioanei Chindia

1.170    Martac  Chindia

1.170    Tincu     Sepsi

1.140    Varșvari       Sepsi

1.117    Droppa Mediaș

1.097    Costache     CFR

1.089    Olaru    Mediaș

1.070    Buziuc   Clinceni

1.064    Gorobsov     Voluntari

1.061    Cerpulj  Astra

1.056    I. Gheorghe Voluntari

1.036    Ofosu    Botoșani

1.020    Caiado  Hermannstadt

979 Artean  Viitorul

975 Căpățână     Voluntari

942 Petrescu      Hermannstadt

865 Bălan    Iași

732 D. Flores      Sepsi

717 Itu  CFR

544 Chamed       Mediaș

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
filipine harta steag drapel foto shutterstock
image
image
image
image
image
image
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
Evan Ndicka (Youtube) jpg
tartan track 2678544 1280 jpg
zeta grecia jpg
akebono getty1 jpg
Danut Lupu (Sportpictures) jpg
PSG Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net