Doboş se ocupă de treburile casnice

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Un accident cumplit şi o revenire miraculoasă. De asta a avut parte fostul internaţional Toni Doboş. În 2008 a văzut moartea cu ochii, a fost în comă şi şi-a pierdut memoria, iar acum, la aproape cinci ani distanţă, are din nou preocupările unui om obişnuit. Fotoreporterii Clicki! l-au surprins într-un moment banal al vieţii: la cumpărături alături de soţie.

Fostul internaţional Toni Doboş a primit o a doua şansă la viaţă, după ce în urmă cu mai bine de patru ani a fost implicat într-un gav accident rutier, în urma căruia şi-a pierdut memoria. Zilele însorite nu au întârziat să apară în familia fostului fotbalist, care a luat viaţa de la zero. Prezentul şi viitorul sunt lucrurile care contează acum pentru fostul jucător stelist, ambiţia fiind unul dintre punctele forte ale recuperării.

„Pe zi ce trece se observă schimbările în bine ale lui Toni. Pot spune că în mare parte şi-a revenit, chiar dacă unele amintiri s-au şters din memoria lui", ne-a declarat Georgiana Doboş, femeia care i-a stat alături lui Toni în toate clipele grele.

După ce şi-a ajutat soţia să-şi încarce cumpărăturile în maşină, Doboş s-a urcat pe bancheta din spate a autoturismului

simeon stalpnicul png

Soţia fostului internaţional român este fericită că iubitul ei a reînceput să descopere lucrurile care îi făceau atâta plăcere înainte de accident. Fotbalul este unul dintre cele mai importante elemente din viaţa lui Toni, iar acum este foarte fericit că a reuşit să fie iar activ în fenomen. „De când am deschis şcoala de fotbal, se implică în toate acţiunile şi chiar a început să-i antreneze pe copii. Fotbalul face parte din el şi asta ştie să facă cel mai bine, fiecare zi petrecută la baza sportivă este o bucurie sufletească pentru el. În acest fel îşi pune memoria în mişcare şi are parte de o comunicare foarte bună. Când nu are antrenamente, Toni merge la şedinţe psihologice sau recuperează acasă, rebusul fiind una dintre metodele lui preferate. De asemenea, mă ajută mult la cumpărături sau alte treburi casnice", ne-a mai povestit Georgiana.

simeon stalpnicul png

Soţii Doboş au traversat împreună perioada critică de după accident, iar acum au revenit, pe cât posibil, la un stil de viaţă normal. Recent, fotoreporterii Click! i-au surprins pe cei doi la cumpărături la un supermarket din zona Băneasa.

Fostul preşedinte al celor de la Universitatea Cluj a ieşit din magazin împingând un coş în care erau sticle cu apă, iaurt, lapte, ouă şi pufuleţi. După ce au pus totul în portbagaj, Georgiana s-a urcat la volanul maşinii familiei, iar Toni în spate, semn că încearcă pe cât posibil să se protejeze şi acum, la mai bine de patru ani de la accident.

A stat în comă şi şi-a pierdut memoria

Fostul component al „Generaţiei de Aur" a fost implicat într-un grav accident rutier în 2008, produs exclusiv din vina lui. Toni a adormit la volan, a intrat pe contrasens şi a lovit un tir parcat regulamentar într-o alveolă special amenajată.

În urma impactului, maşina sa a ricoşat în trei tuburi de canalizare depozitate pe marginea drumului. A fost dus de urgenţă la spital şi supus unei intervenţii chirurgicale, după ce i s-a descoperit un hematom. A fost în comă, şi-a pierdut şi memoria, însă treptat şi-a recăpătat unele amintiri.

Îşi botează nepoţelul

Doboş are acum un motiv în plus de bucurie, el devenind bunic în urmă cu doar patru luni. Nora fostului internaţional, Iasmina, a adus pe lume un băieţel, pe nume Aris.

simeon stalpnicul png

Chiar dacă este încă foarte mic, Toni speră ca nepotul său să-i calce pe urme în carieră şi să devină un fotbalist cel puţin la fel de cunoscut ca şi el. Botezul micuţului Aris va avea loc pe data de 19 ianuarie, părinţii spirituali ai băieţelului fiind Corneluş şi Alexandra Dinu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net