Dinamoviştii au rămas fără curent, gaze şi apă

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Preşedintele CS, Elisabeta Lipă, administratorul bazei din Calea Floreasca, a decis să oprească utilităţile trupei lui Gigi Mulţescu până când nu vor fi achitate restanţele de aproape trei miliarde de lei vechi.

Contradicţiile dintre cele două părţi sunt vechi, iar actuala conducere a fost prinsă la mijloc într-un contract încheiat între administratori şi o societate a lui Nicolae Badea, fostul conducător al roş-albilor. Chiar şi aşa, fotbaliştii au riscat să nu mai aibă acces în „Ştefan cel Mare", dacă până la data de 1 iulie nu erau achitate restanţele. S-a plătit atunci o parte şi s-a obţinut un răgaz, dar facturile s-au acumulat din nou! Astfel, Lipă a hotărât să sigileze contoarele şi de joi după-amiază, „câinii" au rămas fără curent, apă şi gaze. Mai mult, ieri Gigi Mulţescu a programat o conferinţă

înaintea partidei cu Petrolul, dar evenimentul nu a putut fi transmis în direct. „Câinii" trebuie să rezolve problema până marţi, când e programată în „Ştefan cel Mare" partida din Cupa României cu Sănătatea Cluj, altfel vor fi nevoiţi să caute alt stadion. „Noi să fim sănătoşi, asta e cea mai mică problemă. Nu putem aici, o să ne mutăm la Săftica să se antrenăm, iar până -la meciul cu Sănătatea s-ar putea rezolva situaţia", a spus tehnicianul. Oricum, decizia luată de Lipă le-a dat planurile peste cap dinamoviştilor. Ei intenţionau să se întoarcă în „Groapă", iar partida din această seară cu „lupii galbeni" urma să fie ultima pe Arena Naţională.

Mulţescu, în pericol

Situaţia lui Gigi Mulţescu e delicată. Şefii i-au transmis că trebuie să învingă Petrolul pentru a mai continua, Dinamo având acum doar opt puncte după şapte etape. Dacă Mulţescu va fi demis, pe lista înlocuitorilor se află Ionuţ Chirilă, Miriuţă şi Ciobotariu, primul având şansele cele mai mari de a prelua echipa. „Atmosfera la echipă e de liniştea dinaintea furtunii", a recunoscut Mulţescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Zinedine Zidane (EPA) jpg
Farul Constanta CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Rapid FCSB (Sportpictures) jpg
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net