Dinamo, câte o umilinţă pe an!

Ultima actualizare:

    Gaz Metan - Dinamo 4-0. Elevii lui Pustai au depăşit lejer apărarea condusă de Filip (în roşu) şi au punctat de patru ori
Gaz Metan - Dinamo 4-0. Elevii lui Pustai au depăşit lejer apărarea condusă de Filip (în roşu) şi au punctat de patru ori

Trupa din „Ştefan cel Mare” a suferit înfrângerea sezonului. În istoria recentă a mai primit goluri pe bandă rulantă într-un meci, dar a şi înscris. Acum doi ani, în decembrie 2014, Astra a zdrobit Dinamo cu 6-1, iar toamna trecută Viitorul a depăşit-o cu 5-1.

Prestaţia bună din derby-ul cu Steaua, 3-1, a fost anulată în urma jocului jenant de luni seara, de la Mediaş. Vedeta gazdelor, Llullaku, a deschis scorul din penalty după jumătate de oră de joc, iar până la pauză tabela nu s-a mai modificat. Dinamoviştii sperau să-şi revină în partea a doua, mai ales că lovitura de la 11 metri a fost una inventată de arbitrul Alexandru Tudor, deci nu avea ce să-şi reproşeze. Dar repriza secundă a fost un dezastru. Axente a reuşit o „dublă” în doar patru minute şi acelaşi Llullaku a punctat iar din penalty. Roş-albii dezolaţi au încercat să caute scuze.

„Le-am zis să trecem peste euforia din derby... la Mediaş, cu acest teren şi cu Tudor la centru nu poţi câştiga, dar nu arbitrul ne-a făcut să pierdem. Nu avem scuze, nu am fost concentraţi în atac. Îţi trebuie spirit de sacrificiu, nu să intri aşa relaxat. Nu trebuie să mai facem astfel de greşeli, e un rezultat ruşinos”, a explicat Andone. 


    Astra - Dinamo 6-1. În urmă cu doi ani, „astralii” s-au distrat cu dinamoviştii, marcând şase goluri
Astra - Dinamo 6-1. În urmă cu doi ani, „astralii” s-au distrat cu dinamoviştii, marcând şase goluri

“E o umilinţă mare, treci de la extaz la agonie, ăsta e fotbalul. Vom avea o discuţie cu toţii pentru că nu putem juca aşa în continuare”, a spus şi mijlocaşul Vali Lazăr. Acum, dinamoviştii se luptă pentru a prinde ultimul loc de play-off, dar cu greu vor şterge eşecul cu Gaz Metan din memoria suporterilor.

Roş-albii au mai fost bătuţi la o diferenţă mare de scor. În decembrie 2014, tot în deplasare, jucătorii interimarului Ionel Dănciulescu au fost învinşi în campionat cu 6-1 de către Astra lui Protasov.


    Dinamo - Viitorul 1-5. Ianis Hagi şi-a condus echipa spre succes, Viitorul câştigând cu 5-1 în „Ştefan cel Mare”
Dinamo - Viitorul 1-5. Ianis Hagi şi-a condus echipa spre succes, Viitorul câştigând cu 5-1 în „Ştefan cel Mare”

Oricum, în ultimele două sezoane “câinii” au mai trăit clipe negre. În Cupă, tot în 2014, Steaua i-a devansat cu 5-2, iar toamna trecută, în Liga I, Viitorul a triumfat cu 5-1 chiar pe terenul rivalei. Dacă în trecut “câinii” marcau măcar golul de onoare, acum, în faţa Gazului, nu au reuşit nici măcar atât.

Andone, demis?

simeon stalpnicul png

Antrenorul Ioan Andone are zilele numărate pe banca roş-albilor. Directorul general al clubului, Adi Mutu, nu a suportat eşecul de la Mediaş şi la scorul de 3-0 pentru gazde a părăsit arena. Ieri, el a purtat o discuţie în privinţa băncii tehnice cu acţionarul Ionuţ Negoiţă şi se pare că “Fălcosul” nu mai are nici sprijinul patronului. Astfel, Andone va fi dat afară cel târziu în iarnă, existând şi varianta ca un intermediar să conducă echipa în cele două etape rămase până la pauza competiţională.

Nistor a batjocorit banderola

simeon stalpnicul png

Căpitanul lui Dinamo, Dan Nistor, a făcut un gest care i-a enervat pe fanii echipei. El a avut un duel cu un adversar, banderola s-a desprins şi el a decis să o scoată de pe braţ şi să o bage în partea din faţă a şortului. “Banderola s-a rupt când eram la jumătatea terenului, la un contact cu un jucător de la Mediaş, şi am hotărât să o pun la şort”, a spus Nistor. Fostul jucător al Pandurilor e doar din vară la roş-albi şi a fost numit căpitan de Andone, mutare care nu a fost pe placul tuturor celor din vestiar.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net