Denis Alibec e jucătorul Stelei! Culisele transferului

Ultima actualizare:

    Denis Alibec
Denis Alibec

Internaţionalul Denis Alibec (25 de ani) va juca începând din luna ianuarie la Steaua, Gigi Becali ajungând la un acord cu Astra Giurgiu în schimbul sumei de 1,5 milioane de euro.

"Sută la sută iau un atacant în iarnă, poate chiar doi. Poate îi iau pe amândoi ăia pe care îi ştiţi. Poate iau de mâine pe cineva. Chiar azi am vorbit cu cineva: să plătesc miercuri şi să îi iau din iarnă. E vorba de doi jucători, cei mai buni din România pe posturile lor", a spus Becali marţi seară, în direct la Digi Sport.

Câteva ore mai târziu, aproape de miezul nopţii, patronul Stelei a dat prima lovitură, reuşind să-l convingă pe Denis Alibec de la Astra să îmbrace tricoul roş-albastru.

Pentru că în această perioadă nu se pot face transferuri, vârful giurgiuvenilor va ajunge sub comanda lui Reghecampf în pauza competiţională din iarnă.

Totuşi, chiar dacă negocierile dintre cele două cluburi sunt ca şi finalizate, actele n-au fost încă semnate. Asta pentru că patronul Astrei, Iona Niculae, încearcă să obţină şi un procent dintr-un eventual transfer peste hotare al lui Alibec.

"Am stat până pe la două jumate, atunci s-a perfectat transferul. Nu am vorbit cu patronul Astrei, am vorbit cu Dani Coman. Ana Maria m-a sunat și mi-a zis că acceptă oferta de un milion şi jumătate pe care am făcut-o, dar să dăm bani azi şi să-l luăm în decembrie. Eu nu profit, așa a vrut Dumnezeu. Salariul va fi 13.500 în primul an, după care va avea 20.000. I-am pus o clauză de 20 de milioane. El a zis că vrea 10 milioane, dar i-am pus 20 de milioane. Am pus clauza să nu joace împotriva Stelei, oricum mi-a zis Șumudică că nu o să-l bage, poate doar în Europa", a declarat Gigi Becali în această dimineaţă.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net