Debut cu ghinion pentru Ianis Hagi la Rangers

Ultima actualizare:

    Ianis Hagi
Ianis Hagi

Hagi junior a bifat primele minute la Rangers, dar echipa sa a pierdut două puncte mari pe teren propriu.

Ianis Hagi a fost folosit în finalul meciului Glasgow Rangers – Aberdeen (0-0), dar n-a reușit să-și ajute echipa, care a făcut un pas în spate în lupta pentru titlu cu Celtic.

La 24 de ore după ce și-a pus semnătura pe contractul de împrumut de la Genk la Rangers, Ianis a făcut cunoștință cu fotbalul scoțian și cu atmosfera superbă de pe „Ibrox Park”. În fața a peste 50.000 de fani care așteptau o victorie la pas, tânărul internațional român a fost trimis în teren în minutul 77, la scorul de 0-0, pentru a aduce un plus de inspirație în ofensivă. Din păcate, apărarea lui Aberdeen a rezistat până la final, rezultatul de egalitate umbrindu-i lui Ianis bucuria debutului. „Sunt doar de două zile aici și sunt foarte fericit. Dar e dezamăgitor că am jucat acasă și nu am luat toate cele trei puncte. Fiecare minut petrecut la echipă mă ajută să mă adaptez cât mai repede. Totul s-a petrecut atât de repede, n-am avut timp nici să respir”, a declarat Hagi la finalul întâlnirii. „Despre locul în primul 11 trebuie să-l întrebați pe  antrenor”, le-a mai spus Ianis scoțienilor, aruncând mănușa asupra lui Steven Gerrard. „Trebuie să avem răbdare cu el, a făcut un singur antrenament cu noi. Prea multe detalii tehnice n-a avut timp să cunoască, doar ce trebuie să facă atunci când echipa câștigă sau pierde posesia”, a afirmat tehnicianul lui Rangers. Pentru echipa lui Ianis Hagi urmează un meci de Cupă (sâmbătă cu Hamilton Academical) și apoi reluarea duelului cu Celtic pentru titlul de campioană.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net