De trei ori mai ieftini ca turcii

Ultima actualizare:

    TURCIA – ROMÂNIA Vineri, ora 20.30, TVR1
TURCIA – ROMÂNIA Vineri, ora 20.30, TVR1

Vineri, România va întâlni primul adversar redutabil în cursa pentru calificarea la CM 2014. "Tricolorii" sunt pe primul loc al grupei, în timp ce "ienicerii" ocupă abia poziţia a patra, însă partida de la Istanbul va fi una dificilă pentru selecţionata lui Piţurcă: atmosfera incendiară şi adversarii, cotaţi de trei ori mai bine ca Mutu şi compania.

"Pornim cu a doua şansă atât cu Turcia, cât şi cu Olanda, dar sperăm să producem surpriza. Atunci când joacă acasă şi cu stadionul plin, turcii pornesc cu prima şansă.

Nu ne dăm bătuţi uşor şi oricum e prea devreme să vorbim de calcule, e abia al treilea meci", a spus Gabi Torje. Şi, într-adevăr, mijlocaşul e realist: cota turcilor, conform www.transfermarkt.de, e de 162.750.000 de euro, iar noi suntem evaluaţi la 50.200.000 de euro, adică de peste trei ori mai puţin. Şi, Victor Piţurcă a explicat de ce şansele noastre sunt reduse: "Turcia este peste nivelul nostru, are prima şansă, dar şi noi am demonstrat că avem valoare.

Turcii de-a lungul timpului au fost războinici în adevăratul sens al cuvântului şi aşa sunt şi ca jucători. Ei au fotbalişti la echipele mari unde românii nu îşi găsesc loc. Nu sunt Mafalda să spun câte puncte vom obţine. Noi ni le dorim pe toate, dar ar fi bun un punct în Turcia în condiţiile în care după trei meciuri disputate am fi la trei puncte de ei".

Mai optimist e fostul internaţional, Cosmin Contra: "Ultimele meciuri au demonstrat că echipa naţională este pe un drum bun. Suntem din ce în ce mai puternici şi putem să batem în Turcia, dar nu va fi uşor. Şi adversarii au mare nevoie de victorie pentru a rămâne în cursă, iar băieţii noştri trebuie să meargă cu multă încredere acolo.

Cot a lui Mutu a luat-o la vale

Atacantul Adi Mutu, vedeta echipei naţionale, a anunţat că nu-l deranjează dacă nu va fi titular, cu atât mai mult cu cât el revine printre “tricolori” după şapte luni şi abia şi-a găsit echipă, Ajaccio. Ca o dovadă că Mutu este pe o pantă descendentă e şi cota sa, doar 900.000 de euro, în condiţiile în care cel mai ieftin atacant al turcilor e Tunay Torun, care joacă în Germania la VfB Stuttgart, şi e listat la 1.250.000 de euro.

Ca o comparaţie, pe vremea când evolua la Fiorentina, “Briliantul” valora 25 de milioane de euro. În schimb, cel mai bine cotat român e Bogdan Stancu, care activează în Turcia, iar starul “ienicerilor” e Arda Turan, evaluat la 16 milioane de euro, şi asupra căruia a avertizat Piţurcă. “De la mijloc în sus toţi jucătorii lor sunt periculoşi, cu un plus pentru Arda Turan, care e jucătorul lor numărul 1”, a spus Piţi.

victor piturca
victor piturca

Dacă învingem, vom lua o opţiune importantă pentru calificare". În plus, pentru a contracara suporteri locali, recunoscuţi pentru spectacolul incendiar pe care-l produc în tribune, fanii români au anunţat că vor lua cu asalt stadionul "Sukru Saracoglu". Deja trei mii de suporteri ai echipei naţionale şi-au achiziţionat bilete pentru meci, iar numărul va fi suplimentat de susţinătorii României stabiliţi în Turcia.

TURCIA – ROMÂNIA Vineri, ora 20.30, TVR1
TURCIA – ROMÂNIA Vineri, ora 20.30, TVR1

"Meciul din Turcia este extrem de important. Turcia este peste nivelul nostru, are prima şansă, dar şi noi am demonstrat că avem valoare. Dacă îi batem, în proporţie de 75 la sută îi scoatem din lupta pentru calificare"

Victor Piţurcă, selecţioner România


    TURCIA – ROMÂNIA Vineri, ora 20.30, TVR1
TURCIA – ROMÂNIA Vineri, ora 20.30, TVR1
image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net