De la "Cenuşăresa" Mondialului, la 0-6 cu Spania. Croaţia e la pământ

modric_jucatori_croatia.jpg

Modric a fost lider de galerie, impreună cu coechipierii săi
Spre deosebire de campioana mondială, Franţa, finalista Croaţia a avut un recul după turneul din Rusia
FOTO: EPA

Modric şi compania au petrecut cam mult după fantasticul turneu final din Rusia care le-a adus argintul planetar la fotbal pentru prima dată în istorie.

Performanţa din vară i-a dus pe croaţi în prima urnă a Ligii Naţiunilor şi acolo au căzut în grupă cu Spania şi Amglia. În primul meci au stat şi au asistat la victoria ibericilor în Albion, iar apoi le-a venit rândul. Scăpaţi cu un egal în amicalul cu Portugalia, scor 1-1, băieţii lui Dalic au capotat în al doilea lor meci de după finala cu Franţa, de la Moscova. A fost un incredibil 0-6 pe Estadio Manuel Martínez Valero, din Elche, şi Spania a demonstrat că pur şi simplu forma de moment i-a nenorocit în Rusia, nu valoarea generală. Saul, Asensio, Kalinic în proprie portă, Rodrigo, Ramos şi Isco au semnat golurile din dreptul Spaniei, dar şi una dintre cele mai mari umilinţe din istoria ex-iugoslavilor. 

"Un meci foarte dificil. Am început bine partida pentru 20 de minute, am avut două sau trei faze clare. Nu am marcat şi după ce am primit primul gol, şi apoi şi pe al doilea, am căzut. Am început să jucăm fiecare pentru el însuşi, nu ne-am ajutat între noi, am stat departe unul de celălalt, iar asta înseamnă sinucidere în faţa unei astfel de echipe. Este o înfrângere grea, dar trebuie să învăţăm câteva lecţii. Dacă nu suntem 100%, dacă nu suntem implicaţi în fiecare meci ca la Cupa Mondială, va fi dificil indiferent cu cine jucăm, mai ales în faţa unei formaţii ca Spania. Pentru mine important este colectivul, câştigarea unui trofeu individual nu mă obsedează. Dacă nu îl câştigi, nu se întâmplă nimic" a spus Modric după dezastrul din Spania.

Pe 12 octombrie, pentru ei urmează meciul cu Anglia, fostul adversar din grupe de la CM 2018, şi ambele au în faţă doar varianta victoriei pentru a mai spera ceva din această Ligă a Naţiunilor. 

 

loading...
Loading...

Citește și