Dan Petrescu și Ladislau Boloni, campionii demiterilor rapide

Ultima actualizare:

    Dan Petrescu a avut un an de coșmarFOTO: Sportpictures.eu
Dan Petrescu a avut un an de coșmarFOTO: Sportpictures.eu

După trei ani în care a cucerit titlul cu CFR Cluj era de așteptat ca Dan Petrescu să aibă o traiectorie ascendentă în cariera de antrenor. Numai că lucrurile au stat exact invers. Numit la Kayserispor la 10 ianuarie, el a fost demis după numai 43 de zile, pe 23 februarie!

Cele două victorii, trei remize şi trei înfrângeri obținute la cârma uneia dintre codașele clasamentului, dar mai ales jocul lipsit de viziune al echipei, i-a înfuriat atât pe conducătorii formației, cât și pe fani. Primii au uitat că atunci când au semnat pe un an și jumătate cu românul i-au promis că îl păstrează pe bancă și dacă echipa va retrograda, iar ceilalți că îl considerau un ”zeu-salvator” atunci când a venit la echipă. Chiar dacă anunțul oficial este că rezilierea contractului a fost făcută pe cale amiabilă, ”din motivele familiale ale directorului nostru tehnic Dan Petrescu”, adevărul este că ”Bursucul” a suferit una din marile decepții ale carierei, fiind dat afară.

Aceasta a fost al doilea cel mai scurt mandat din viața lui Dan Petrescu. Pe primul loc sunt cele 30 de zile de la ASA Târgu Mureș, în perioada 10 iunie - 9 iulie 2015, timp în care a jucat un singur meci, cucerind Supercupa României, după 1-0 cu FCSB. Numai că atunci, spre deosebire de cazul actual, contractul s-a oprit la cererea lui, deoarece îi sosise oferta de milioane de la Jiangsu Suning.

Rămas singurul antrenor din prima divizie turcă, Marius Șumudică, tehnicianul lui Rizespor, spune că în Turcia campionatul e foarte greu și nimeni nu are răbdare. ”Ne mirăm, ne întrebăm de ce s-a întâmplat asta cu Petrescu. Lumea nu te aşteaptă. Dan Petrescu a putut să facă transferuri, a avut timp să facă unele mutări. Kayseri este un club foarte bun, care a investit foarte mult. Dar nu putem pune la îndoială valoarea lui Dan Petrescu ca antrenor. A câştigat 3 titluri, e unul dintre cei mai buni antrenori români. Dar în Turcia e greu, drept dovadă şi ceea ce mi se întâmplă mie în momentul de faţă. Ştiam că Dan Petrescu e contestat de fani din cauza jocului şi a rezultatelor, mi-am dat seama că ceva e în neregulă. Nu mă aşteptam totuşi, sub nicio formă, să fie demis”, a declarat Șumudică la Pro X.

Ladislau Boloni a fost demis după 25 de zile

Chiar dacă mandatul lui Dan Petrescu s-a terminat rapid, el nu a fost cel mai scurt al unui român în fotbalul din străinătate. În vară, Ladislau Boloni a fost demis după doar 25 de zile de la KAA Gent la anul trecut, la 14 septembrie, după o singură victorie în cinci meciuri și după foarte multe plângeri ale jucătorilor referitoare la modul său de lucru, bazat pe foarte multă muncă la antrenamente. După puțin timp, tehnicianul român și-a găsit un nou angajament, preluând formația greacă Panathinaikos, pe care o pregătește și în prezent.


    Ladislau BoloniFoto: Guliver/ GettyImages
Ladislau BoloniFoto: Guliver/ GettyImages
image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net