Criză la Voluntari! Opriţa a lăsat echipa pe ultimul loc

Ultima actualizare:

    Daniel Opriţa
Daniel Opriţa

După dezastrul de la Sibiu, 0-4 cu Hermannstadt, tehnicianul de 37 de ani a plecat de la cârma ilfovenilor.

Daniel Opriţa de la FC Voluntari e al doilea antrenor din Liga I care îşi pierde postul în acest sezon, în ciuda faptului că nu s-au scurs decât cinci etape. „Multe nu sunt de spus după această ruşine. Sunt greşelile mele şi mi le asum, e inadmisibil să ne prezentăm aşa. Antrenorul plăteşte de obicei”, declara Opriţa în urma eşecului de luni de la Sibiu, un 0-4 usturător contra nou-promovatei Hermannstadt.

Azi, Daniel Opriţa a trecut la fapte, depunându-şi demisia, în condiţiile în care FC Voluntari a ajuns „lanterna roşie” a campionatului, cu un singur punct din cinci meciuri şi cu numai trei goluri marcate. Astfel, Opriţa îşi încheie cu un gust amar prima sa experienţă la nivelul Ligii I. În locul său, conducătorii grupării ilfovene au pus ochii pe un alt debutant, Cosmin Bărcăuan (40 de ani), fostul fundaş central consacrat în tricoul lui Dinamo. Acesta s-a iniţiat în tainele meseriei de antrenor în Grecia, dar n-a avut până în prezent ocazia de a-şi etala calităţile la un club de primă mână. De altfel, Bărcăuan a mai fost o dată ăîn cărţi pentru a ajunge la Voluntari, după plecarea lui Adi Mutu, dar atunci a fost preferat Daniel Opriţa.

Parteneri

image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net