Cosmin Olăroiu a produs război în fotbalul arab!

Ultima actualizare:

După două sezoane în care a cucerit două titluri consecutive, dar şi o Supercupă cu Al-Ain, Cosmin Olăroiu a părăsit echipa pentru cea mai mare rivală din campionat, Al-Ahli Dubai, formaţie pe care a învins-o în lupta pentru titlu în ultima stagiune. Deşi, iniţial, părea un scenariu SF, mai ales pentru presa din Emirate, informaţia a fost confirmată miercuri seară, după ce Oli a semnat actele cu vicecampioana Emiratelor, după o întâlnire la Paris. Furioşi că au pierdut omul care a transformat Al-Ain dintr-o candidată la retrogradare în campioana ultimelor două ediţii, foştii colaboratori ai lui Olăroiu au trecut la contraatac. Pretind despăgubiri „Avem un contract cu Olăroiu din care a mai rămas un an. Am auzit că există negocieri între el şi Al-Ahli. Depinde de ei ce vor face, însă dacă vor ajunge la un acord, atunci noi vom cere despăgubiri în baza contractului pe care îl avem“, a declarat Mohammed Abdullah Bin Bdoua, membru în Consiliul de Administraţie la Al-Ain. „Dacă Al-Ahli o să-i dea 4 milioane de euro pe sezon lui Olăroiu, atunci vorbim de o sumă foarte bună şi sunt sigur că orice antrenor ar accepta o asemenea propunere. În Europa, nu se dau astfel de sume decât la antrenori foarte mari. Dacă Olăroiu va merge la Al-Ahli pe aceşti bani, atunci îi urăm mult succes“, a adăugat Bin Bdoua pentru Sport 360. Cine vine în locul lui Oli? În condiţiile în care l-au pierdut pe tehnicianul român, cei de la Al-Ain s-au trezit fără antrenor cu puţin înainte de reluarea pregătirilor pentru noul sezon. Astfel, ei s-au orientat repede spre două variante: Abel Braga, brazilianul care actualmente e la Fluminense, şi uruguayanul Jorge Fossati. Amândoi au mai lucrat în zona Golfului Persic, iar Fossati chiar l-a mai înlocuit o dată pe Olăroiu, după ce acesta a plecat de la Al-Sadd Doha, în ianuarie 2011.

image
image
image
image
image
image
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Minge - fotbal
image
actualitate.net
image
actualitate.net