Cosmin Contra, de trei ori mai slab ca Gigi Mulțescu la Dinamo

cosmin_contra.jpg

Cosmin Contra și-a pus mâinile în cap când a văzut cum a jucat echipa lui
Cosmin Contra și-a pus mâinile în cap când a văzut cum a jucat echipa lui
FOTO: Sportpictures.eu
Citeste tot despre: 

Dacă le povestești adolescenților că era o perioadă în care Dinamo se bătea în fiecare campionat la titlul de campioană, îți râd în față. Atât de mult a trecut de când clubul care odinioară juca semifinala Cupei Campionilor Europeni s-a scufundat în mediocritate. Dar ceea ce se petrece în acest sezon depășește cele mai negre așteptări ale fanilor.

Înfrângerea cu 2-1 suferită duminică, pe terenul celor de la Viitorul Constanța, a fost a cincea consecutivă sub mandatul lui Cosmin Contra, care se dovedește, în ciuda transferurilor sonore, unul dintre cele mai dezastruoase din istoria clubului. Pentru că ”Guriță” nu a reușit să facă decât patru puncte din 24 posibile, adică din 8 meciuri! Un bilanț rușinos, de 0,5 puncte pe partidă. Iar penibilul este cu atât mai mare cu cât fostul selecționer are la dispoziție un lot de jucători trecuți pri primele două ligi spaniole de fotbal, jucători plătiți cu zeci de mii de euro pe lună. De fapt, care au salarii mari, că de plată nu poate fi vorba la Dinamo acestor timpuri…

Pentru a vedea cât de jos este echipa de acum, putem face o simplă comparație cu ce s-a întâmplat în mandatul predecesorului lui Contra, Gigi Mulțescu. Acesta, venit pe un salariu aproape de nimic, a reușit să facă nu mai puțin de 5 puncte în 3 meciuri. Cu un lot sensibil mai slab, cel puțin din punctul de vedere al CV-urilor jucătorilor. Numai că fostul mare dinamovist a știut exact ce să le ceară fotbaliștilor, cum să îi pună în teren și să obțină o victorie și două rezultate de egalitate. Adică 1,66 puncte pe meci. Deci, folosind aceleași calcule matematice, putem spune că fostul internațional Cosmin Contra este de trei ori mai slab decât Gigi Mulțescu ca antrenor la Dinamo.

Rezultatele lui Contra la Dinamo

Chindia - Dinamo 1-0

Dinamo - Botoșani 1-1

Gaz Metan - Dinamo 1-3

Dinamo - UTA Arad 0-1

FCSB - Dinamo 3-2

Dinamo – Univ. Craiova 0-1

Sepsi - Dinamo 2-0

FC Viitorul - Dinamo 2-1

Rezultatele lui Mulțescu la Dinamo

FC Voluntari – Dinamo 1-2

Dinamo – Viitorul 1-1

Dinamo – Hermannstadt 1-1

După meciul cu Viitorul, ”Guriță” era destul de mulțumit de fotbaliști, deși aceștia au avut maximum 25 de minute de joc la un nivel acceptabil. ”Nu am ce să le reproșez băieților. Azi nu meritam să pierdem. Suntem într-o pasă proastă. Continuăm cu înfrângerile, situație delicată, nu avem ce face, trebuie să mergem mai departe. Am ajuns la cinci eșecuri, așa că doar jucătorii și cu mine, șeful echipei, trebuie să o scoatem la capăt. Eu încerc să-i antrenez cât mai bine”, a declarat Contra.

Antrenorul ”câinilor” a spus că se simte păcălit de spaniolii care au preluat clubul, nu doar pentru că nu este plătit, ci și pentru că aceștia nu și-au respectat și alte promisiuni. ”Ăștia suntem, trebuie să fim uniți, să scoatem echipa din subsolul clasamentului. Legat de viitorul meu, întrebați-i pe cai care conduc Dinamo. Eu nu sunt genul care să renunțe la greu. Nu sunt un laș. M-am simțit și eu păcălit din mai multe puncte de vedere, dar nu sunt un laș! Noi trebuie să redresăm corabia”, a mai spus Contra.

Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1