Contra îşi face temele! O urmăreşte din tribune pe Bilbao!

Ultima actualizare:

    Cosmin Contra
Cosmin Contra

Dinamo va juca în preliminariile Ligii Europa cu Athletic Bilbao, în dublă manşă. Antrenorul "câinilor" a studiat deja adversarul, iar vineri va asista la meciul spaniolilor cu belgienii de la FC Bruges, acolo unde joacă Dorin Rotariu.

"Prefer să jucăm primul meci acasă, pentru că atunci când eram la Petrolul, am ajuns la Swansea, am jucat cu stadionul plin, atmosfera era una tipic englezeacă și băieții au avut emoții și nu au jucat la adevărata lor valoare. Am fost 5-1 pentru ei și returul a fost aproape imposibil", a spus Contra.

"Sper ca la meciul de acasă să se umple stadionul și fanii să facă o atmosferă cum numai ei știu să facă și să luăm o opțiune cât de cât clară pentru calificare în retur. Eu m-aș mulțumi și cu 1-0, chiar și cu un 0-0 pentru că nu am primi gol. La dubla cu Bilbao vom încerca să ducem numele acesta de câini şi în Țara Bascilor. Câinii să se bată cu leii, că ei sunt Los Leones", a mai spus el.

Antrenorul dinamovist a analizat jocul lui Bilbao: "Vor fi momente în care vom suferi și va trebui să ne apărăm pentru că Bilbao este o echipă care ajunge foarte ușor în jumătatea adversă. Jocul lor este destul de simplu. Încearcă să aducă mingea cât mai repede la marginea careului și de acolo trimit centrări spre Aduriz și Garcia, doi jucători cu poate cel mai bun joc aerian din Primera".

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net