Chivu se apucă de antrenorat! Vezi ce colegi are!

Ultima actualizare:

    Cristi Chivu
Cristi Chivu

Fostul internaţional Cristian Chivu a început cursurile şcolii de antrenori de la Coverciano, unde are colegi celebri, ca Marco Amelia, Mauro Camoranesi, Morgan De Sanctis sau Luca Toni.

Chivu, 36 de ani, şi colegii lui, între care se numără trei campioni mondiali, Amelia, Camoranesi şi Toni, fac parte dintr-o grupă de foşti fotbalişti, care au fost admişi datorită faptului că au jucat cel puţin şapte sezoane în Serie A şi au evoluat în peste 180 de meciuri în acest campionat.

Ei vor efectua 210 ore de cursuri şi vor primi la absolvire atât licenţa UEFA B, cât şi cea UEFA A.

După ce obţin licenţa A, noii antrenori pot pregăti echipe din Serie C sau pot fi secunzi la formaţii din Serie B şi Serie A.

Chivu, care acum este şi observator tehnic al UEFA, a jucat la AS Roma, între 2003 şi 2007, şi la Inter Milano, între 2007 şi 2014, strângând 200 de prezenţe în prima ligă italiană.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net