Chivu, cu familia înainte de a zbura în State

Ultima actualizare:

    Cristi şi Adelina au mers  împreună s-o ia de la grădinţă  pe fiica lor cea mare, Natalia (FOTO: MIHAI IONESCU)
Cristi şi Adelina au mers împreună s-o ia de la grădinţă pe fiica lor cea mare, Natalia (FOTO: MIHAI IONESCU)

Cristi Chivu a plecat deja în America pentru un control medical decisiv în ceea ce priveşte viitorul carierei sale. Dacă pe plan sportiv n-o duce deloc bine, fundaşul lui Inter se bucură de fiecare clipă petrecută în sânul familiei.

Ajuns la 33 de ani, Cristi Chivu ştie că nu va mai putea juca mult timp fotbal la cel mai înalt nivel, cu atât mai mult cu cât problemele de sănătate nu-i dau deloc pace. Astfel, o operaţie complicată la unul dintre degetele de la picior l-a scos din circuit de peste jumătate de an. Problemele n-au dispărut nici acum, astfel că fundaşul lui Inter a plecat peste Ocean, la Miami, pentru un control amănunţit care să-i ofere mai multe răspunsuri.

Cristi scoate din portbagajul maşinii scaunul pentru fetiţă şi-l aşază pe bancheta din spate

simeon stalpnicul png

Însoţită de Cristi, Adelina trece de poarta grădiniţei de mâna cu fiica sa, Natalia

simeon stalpnicul png

Micuţa este extrem de fericită că şi-a revăzut părinţii

simeon stalpnicul png

Până să afle dacă va mai putea sa nu să intre pe terenul de joc, Chivu şi-a încărcat bateriile acasă, în România, alături de persoanele cele mai dragi lui, soţia Adelina şi cele două fete ale cuplului, Natalia (4 ani) şi Anastasia (2 ani). Zilele trecute, Cristi a jucat perfect rolul de tătic model. Împreună cu Adelina, s-a deplasat cu maşina personală la grădiniţa unde e înscrisă Natalia.

Ajuns la destinaţie, Chivu a montat mai întâi pe bancheta din spate scaunul special pentru copii mici, intrând apoi în grădiniţă. După 20 de minute, Adelina a ieşit de mână cu Natalia, în timp ce Cristi s-a îndreptat tacticos spre locul de şofer. Înainte de a se urca în maşină, jucăuşa Natalia i-a mai dat ceva bătăi de cap mamei sale, despărţindu-se destul de greu de una dintre colegele de grădiniţă.

Va mai putea juca fotbal?

Vizita lui Chivu în America e crucială pentru viitorul de fotbalist. Aflat încă sub contract cu Inter Milano până la finalul actualului sezon, românul se va despărţi cu siguranţă de gruparea italiană în vară. Întrebarea e dacă va mai putea ulterior să-şi găsească un alt angajament. Totul depinde însă de ceea ce vor spune în aceste zile doctorii care l-au operat deja de două ori la degetul de la picior.

„Întors la Miami, la clinica unde a fost operat, va efectua un control pentru a afla care sunt posibilităţile reale de a reveni pe gazon. Este vorba de o încercare fundamentală pentru continuarea carierei", a notat presa italiană. Nici măcar antrenorul său de la Inter, Walter Mazzarri, nu ştie dacă se va mai putea baza pe fundaşul român în ultima parte a stagiunii.

"Întrebaţi-i pe doctori!", a fost răspunsul lui Mazzarri. "Calvarul lui Chivu pare infinit. Perspectiva unei retrageri forţate au crescut în urma delicate intervenţii chirurgicale, care n-a dat rezultatele scontate", a completat site-ul interlive.it.

Ultimul meci oficial jucat de Chivu la Inter a avut loc în campionatul trecut, la 5 mai, contra lui Napoli. Dacă nu va mai putea juca fotbal, Chivu nu duce lipsă de oferte, preşedintele de onoare al Ceahlăului, Gheorghe Ştefan, oferindu-i deja un post în conducerea clubului nemţean. Chivu se află pe lista de posibili colaboratori ai lui Gică Popescu în cazul în care "Baciul" va fi ales în această primăvară preşedinte al Federaţiei.

Sunt căsătoriţi de şase ani

Cristi Chivu şi Adelina, fosta Elisei, se cunosc din 2007, de când fotbalistul a remarcat-o pe şatenă la pupitrul Ştirilor Sportive de la Antena 3.

După un an de relaţie, în vara lui 2008, cei doi au decis să se căsătorească. Nunta au făcut-o la Palatul Snagov, în prezenţa a sute de invitaţi. Cristi şi Adelina sunt părinţii a două fete, Natalia, în vârstă de patru ani, şi Anastasia, în vârstă de doi ani.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Evghenia Gutul Vladimir Putin FOTO Facebook jpeg
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net