Chindia și Universaitatea Craiova joacă două meciuri în patru zile

Ultima actualizare:

     Marinos OuzounidisFOTO: Sportpictures.eu
Marinos OuzounidisFOTO: Sportpictures.eu

Cu două meciuri directe programate în următoarele patru zile, Chindia și Universitatea Craiova vor avea diseară, de la ora 20.00, prima confruntare.

Ca și cea de marți, de la ora 20.30, din Cupa României, și aceasta va avea loc la Buzău. Antrenorul oltenilor, grecul Marinos Ouzounidis, a insistat asupra faptului că, dacă jucătorii săi se gândesc la a doua partidă şi nu la prima, le vor pierde pe amândouă.

"Ne aşteptăm la un meci dificil, am spus de multe ori că la fiecare meci trebuie să fim concentraţi, să fim serioşi, disciplinaţi şi să dăm totul Nu poţi câştiga meciuri dacă nu dai sută la sută. Nu ştim care o să fie calitatea terenului, probabil va fi o problemă pentru noi, pentru că suntem obişnuiţi să jucăm rapid, să menţinem un ritm ridicat în timpul jocului, dar cel mai important este să ne adaptăm repede condiţiilor pe care le vom găsi. Am văzut primul meci, au fost multe rezerve, jucători care au evoluat pe alte poziţii, în plus golul a fost incorect acordat, a fost o decizie greşită a arbitrului, dar asta se poate întâmpla în timpul partidelor. Dar am văzut şi că adversarul este o echipă bună, organizată, au un antrenor foarte bun, am auzit că a jucat aici, că a fost un bun fundaş, căpitanul echipei, are respectul meu. Probabil că vor încerca să dea mai mult împotriva noastră, aşa e viaţa. Întâi ne vom concentra pe meciul de campionat, apoi vom vedea. Întotdeauna important este primul meci. Dacă ne gândim la meciul de cupă, le pierdem pe amândouă. Ar fi o mare greşeală să ne gâdim la al doilea meci. Trebuie să ne gândim la primul. Dacă ai un rezultat bun în primul, ai mai multă încredere, te simţi mai bine înaintea celui de-al doilea. Dacă pierzi primul meci, intri sub presiune înaintea celui de-al doilea. primul pas este cel mai important. Şi vor fi două meciuri total diferite. În campionat, mai poţi face greşeli, în cupă nu poţi. (n.r. - despre Elvir Koljici) E bine când revine un jucător după accidentare. Ştim calitatea lui, dar deocamdată face părţi din antrenamente, nu le face în întregime, trebuie să fim răbdători cu el, să nu riscăm, pentru că a stat în afara terenului mult timp. Prefer încă o săptămână decât să intre prea devreme şi să rişte o reaccidentare. În aceeaşi situaţie sunt Ofosu, Acka, Bălaşa, care e o problemă, deoarece nu avem altă soluţie în centrul defensivei, dar mă concentrez asupra jucătorilor pe care îi am la dispoziţie, decât asupra celor pe care nu îi am. Staff-ul medical face o treabă bună şi cred că în două săptămâni vom avea mai mulţi jucători cu noi", a spus antrenorul grec, într-o conferinţă de presă.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net