CFR a primit cea mai mare depunctare din istorie. A pierdut 24 de puncte şi a căzut sub Rapid în Liga I

Ultima actualizare:

    Ardelenii şi-au pierdut cei mai buni jucători, dar aceştia le crează mari probleme prin memoriile făcute împotriva clubuluiFoto: Răzvan Păsărică
Ardelenii şi-au pierdut cei mai buni jucători, dar aceştia le crează mari probleme prin memoriile făcute împotriva clubuluiFoto: Răzvan Păsărică

CFR Cluj a primit ieri o veste foarte bună şi una foarte proastă. Tribunalul Comercial Cluj a admis cererea de intrare insolvenţă, dar imediat după a fost penalizată sportiv de FRF.

Clubul lui Arpad Paskany a câştigat zeci de milioane de euro din participările în Liga Campionilor, dar banii au ajuns doar în buzunarele patronului. După ce a retras toate activele, acesta a lăsat totul baltă la club, şi în ultimele două sezoane s-au acumulat datorii ce depăşesc 90 de milioane de euro. Cum aceşti bani sunt practic imposibil de plătit imediat, singura soluţie a devenit insolvenţa, după modelul adoptat deja de Rapid, Dinamo, „U” Cluj şi Oţelul. Din fericire, acest lucru a fost acceptat ieri de instanţă, pentru că altfel ar fi urmat falimentul. Din nefericire însă, acest lucru a venit la pachet cu o depunctare record, de 24 de puncte, pentru că a expirat termenul până la care CFR trebuia să plătească 400.000 de euro către foşti jucători. Decizia poate fi atacată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv din Elveţia, dar până atunci CFR mai rămâne cu 10 puncte în clasament şi cade pe ultimul loc, în spatele Rapidului. Cel mai grav lucru pentru CFR în acest proces este faptul că 11.5 milioane de euro reprezintă datorii către stat, acestea fiind cele mai greu de şters cu buretele.

Cum arată acum clasamentul Ligii I:

1. Steaua  43p.2. Petrolul  343. Astra  304. Tg. Mureş  305. CSU Craiova  296. Botoşani  277. Dinamo  268. Viitorul  219. FC Braşov  1910. U. Cluj  1811. Pandurii  1812. Gaz Metan  1813. Chiajna  1714. Ceahlăul  1415. CSMS Iaşi  1216. Oţelul  1217. Rapid  1118. CFR Cluj  10

Ultimele şase echipe vor retrograda la finalul campionatului!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net