Cele cinci variante pentru înlocuirea lui Rădoi

Ultima actualizare:

    Mirel RădoiFoto: EPA-EFE
Mirel RădoiFoto: EPA-EFE

Anunțul lui Mirel Rădoi de după meciul cu Armenia prin care își anunța plecarea de la națională după terminarea preliminariilor, a acaparat toată atenția microbiștilor români. Majoritatea sunt dezamăgiți de atitudinea fostului stelist și toată lumea a început să-și ”instaleze” favoritul în funcția de selecționer. Click! vă prezintă cele cinci nume vehiculate.

Cosmin Olăroiu (șanse 50%). Tehnicianul de 52 de ani pare favoritul tuturor pentru funcția care va fi lăsată liberă de fostul lui elev. Inclusiv Rădoi a declarat că nu poate face nominalizări, dar că el crede ”că în afară de Olăroiu, nu poate fi altcineva!” Adevărul este că numele lui Olăroiu s-a mai aflat pe listele federalilor și în trecut, însă ori era sub contract, ori s-a considerat că cere prea mulți bani. Numai că acum, lucrurile stau cu totul altfel: tehnicianul este liber de contract, iar salariul probabl că nu va fi o problemă, având în vedere că orice sumă i-ar putea plăti FRF pentru el ar fi un mizilic, comparând cu averea sa. Totuși, Oli știe și el că această numire îl poate consacra ca un antrenor cu adevărat valoros. Până acum, el a triumfat doar în zona arabă, unde a strâns și trofee și o avere considerabilă, însă pentru a i se deschide porțile în Europa are nevoie de o performanță cu naționala. Iar barajele pentru Mondiale ar putea fi exact rampa de lansare de care are nevoie. Șanse de numire: 50%.

Gică Hagi (20%). Al doilea pe listă este cel a ”Regelui”. De zece ani numele lui revine de fiecare dată în discuție atunci când se pune problema selecționerului, însă de fiecare dată apare un impediment. Chiar dacă a lucrat și a format jumătate din actualul lot și a căpătat experiența necesară îndeplinirii unui asemenea rol, este însă greu de crezut că va ajunge la un numitor comun cu FRF. Mai ales că antrenorul de 56 de ani are și obligații față de Farul, cu care a unit Viitorul în această vară și pe care vrea să-l ducă mai întâi în play-off și apoi spre titlul de campioană. Tocmai de aceea, șansele lui de numire sunt de 20%

Ladislau Boloni (15%). Unul dintre cei mai importanți antrenori români din ultimele decenii, Boloni (68 de ani) este liber de contract din luna mai, după despărțirea e Panathinaikos. În ciuda experienței, care constituie un avantaj, el este considerat un antrenor foarte dur, care nu este pe placul jucătorilor tineri, iar cum noi avem mulți fotbaliști de până în 25 de ani, este foarte posibil ca în timp să apară neînțelegeri între el și jucători. Șanse de numire: 15%.

Adrian Mutu (10%). Fostul selecționer al naționalei de tineret ar fi cea mai ieftină soluție a FRF. În plus, e liber de contract după ce a fost demis de la nou-promovata FCU Craiova. Totuși, lipsa experienței ca tehnician, în ciuda carierei excepționale pe care a avut-o ca fotbalist, îl duc abia pe locul 4 în topul preferințelor FRF. Șanse de numire: 10%.

Dan Petrescu (5%). Un nume prezent de fiecare dată pe listele celor de la Casa Fotbalului când vine vorba de instat selecționeri. Însă pe cât de des se vorbește de el, pe atât de rar de ajunge la o negociere, pentru că este, probabil, cel mai scump antrenor din listă. Nu doar că cere salariu mare, justificat de rezultatele din ultima perioadă, dar are și o clauză uriașă de reziliere a contractului cu CFR Cluj, aproximativ 400.000 de euro după unele surse. Șanse de numire: 5%.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net