Cei 15 ”gladiatori” ai Clujului vor să cucerească Roma

Ultima actualizare:

    Deac și Camora vor fi titulari joi seară la RomaFOTO: Sportpictures.eu
Deac și Camora vor fi titulari joi seară la RomaFOTO: Sportpictures.eu

CFR Cluj va juca diseară, la Roma, de la ora 19.55, în cel de-al treilea meci din grupa A a Ligii Europa. Chiar dacă vin din postura de lideri, românii au probleme majore de efectiv, după accidentările din ultima perioadă, și de moral, după evenimentele recente din Liga 1.

Înaintea meciului din capitala Italiei, antrenorul Dan Petrescu a făcut o trecere în revistă a lotului, iar concluzia nu a fost deloc una ”roz”, mai ales că pe linia de fund va avea un debutant în cupele europene, Denis Ciobotariu, și un fundaș lateral reprofilat apărător central, Cristi Manea: ”Sunt mulţi accidentaţi, foarte mulţi cu Covid. Nu ştiu, cred că avem 14 sau 15 jucători pregătiţi să joace la meciul cu Roma, deoarece avem probleme mari de lot. Mai sunt câţiva jucători, dar aceia nu sunt trecuţi pe lista UEFA, cum ar fi Costache, Aurelio şi Soares. Va fi un meci foarte greu, cu 15 gladiatori”, a mărturisit ”Bursucul”.

El le-a dat fanilor și o veste bună: s-a răzgândit și nu mai pleacă de la echipă, așa cum amenințase după înfrângerea cu Gaz Metan Mediaș, de duminică. ”După meciul cu Mediaş am fost foarte nervos la ceea ce am văzut pe teren, în primul rând nu era echipa care trebuie să fie pe teren, nu am avut jucătorii pe care îi voiam şi în al doilea rând felul cum am fost arbitraţi. Asta se întâmplă de foarte mult timp şi am tras mereu un semnal de alarmă. Şi pe fondul nervilor am zis că am nevoie de o pauză şi asta este realitatea, eu chiar am nevoie de o pauză. E prima oară când zic acest lucru de când sunt în fotbal, pentru că s-au adunat prea multe. Sunt convins că, luând trei campionate la rând, toată lumea îşi doreşte să nu mai fim noi. Vorbesc de ceilalţi, în afară de fanii CFR-ului. M-am gândit ca după meciul cu FC Argeş să-mi iau o pauză de cinci, şase zile şi să mă gândesc la ceea ce este mai bine pentru mine şi pentru clubul CFR, dar normal am contract încă un an şi jumătate şi sper să-l duc până la capăt. Pauza va fi doar după meciul cu Argeş, pentru că, în momentul de faţă, sunt aşa de multe probleme la echipă încât n-ar fi corect să-mi iau pauza înainte”, a mai declarat Dan Petrescu.

Chiar dacă urmează un meci din cupele europene, tehnicianul campioanei se gândește tot la competiția internă. El se plânge că CFR nu e respectată destul în țară: ”Nu suntem respectaţi destul. Este incredibil ce face CFR în cupele europene, ţinând cont de ce jucători şi buget are. Jucătorii merită mai mult respect pentru că ei joacă, după care şi noi, restul, antrenorii şi clubul, pentru că până la urmă nu poţi să ai rezultate fără club în spate, nu pot fi numai jucători şi antrenori, trebuie să fie şi clubul”, a încheiat el.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Zinedine Zidane (EPA) jpg
Farul Constanta CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Rapid FCSB (Sportpictures) jpg
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net