CEDO nu i-a dat dreptate lui Adrian Mutu

Ultima actualizare:

    Adrian Mutu a marcat 10 goluri în 38 de meciuri jucate pentru ChelseaEPA
Adrian Mutu a marcat 10 goluri în 38 de meciuri jucate pentru ChelseaEPA

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins marţi recursul fostului fotbalist român Adrian Mutu împotriva deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS).

Depistat pozitiv la cocaină în 2004, Adrian Mutu a fost condamnat de TAS să plătească despăgubiri de 17,1 milioane de euro clubului Chelsea Londra la care era legitimat în acel moment. Antrenor al echipei secunde a clubului Al Wahda (Emiratele Arabe Unite), din iulie, românul a făcut apel, însă Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins atât recursul fostului fotbalist roman, cât şi pe cel al patinatoarei germane de viteză Claudia Pechstein. Cei doi sportivi au contestat faptul că instanţa de la Lausanne ar fi independentă şi imparţială. ''Într-o motivare în care nu apare nicio urmă decizie arbitrară, tribunalul federal a concluzionat că domnul Mutu nu a făcut proba acuzaţiilor sale. Niciun motiv serios nu conduce Curtea să schimbe decizia tribunalului federal'', a anunţat CEDO. În cazul Claudiei Pechstein (46 ani), Curtea Europeană a Drepturilor Omului i-a dat câştig de cauză la una dintre cereri, aceea că audierea sa la TAS ar fi trebuit să fie publică, motiv pentru care va primit despăgubiri morale de 8.000 de euro. În schimb, a fost reconfirmată suspendarea ei pentru doi ani în 2009, din cauza unei anomalii în pașaportul biologic, ceea ce a făcut să rateze participarea la ediția din 2010 a Jocurilor Olimpice de iarnă, de la Vancouver. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net