Ce spune Negoiţă despre "războiul acţiunilor" cu Badea!

Ultima actualizare:

    Ionuţ Negoiţă şi-a desfiinţat jucătoriifoto: Mediafax
Ionuţ Negoiţă şi-a desfiinţat jucătoriifoto: Mediafax

Curtea de Apel a hotărât ca 92 la sută din acţiunile pe care le deţine Ionuţ Negoiţă la Dinamo să rămână sub sechestru în contul unei datorii de două milioane de euro pe care omul de afaceri o are către fostul preşedinte al roş-albilor, Nicolae Badea. Sentinţa e definitivă şi acum Negoiţă trebuie să plătească, altfel Badea poate scoate la licitaţie pachetul de acţiuni.

"În ceea ce privește situația litigiului personal pe care îl am cu domnul Nicolae Badea trebuie să fac următoarele precizari:Prioritatea mea, atunci când am preluat Dinamo, a fost să salvez clubul din colapsul financiar în care se afla. La asta am lucrat până acum și cred că am reușit să aduc clubul pe linia de plutire. Dinamo a fost și rămâne o prioritate pentru mine, iar consecința directă este că celelalte litigii personale au fost lăsate în planul secund.Sunt convins că împreună cu domnul Badea vom găsi soluții pentru rezolvarea acestei probleme pentru că sunt sigur că ambii vrem, în primul rând, binele lui Dinamo", a explicat azi, Ionuț Negoiță.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
WhatsApp Image 2024 04 20 at 09 53 05 jpeg
image
image
image
image
image
image
FotoJet (25) jpg
Zinedine Zidane (EPA) jpg
Farul Constanta CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Rapid FCSB (Sportpictures) jpg
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net