Câştigi titlul şi pleci la arabi!

Ultima actualizare:

    Costel Gâlcă a fost nevoit să-şi facă bagajele după doar un an de antrenor la SteauaFoto: Mediafax
Costel Gâlcă a fost nevoit să-şi facă bagajele după doar un an de antrenor la SteauaFoto: Mediafax

Steaua câştigă campionatul pe bandă rulantă şi după fiecare titlu vinde jucători pe bani grei în toate colţurile lumii. Dacă dintre fotbalişti se mai găsesc unii care apucă şi drumul vestului, antrenorii sunt parcă predestinaţi nisipului deşertic.

Costel Gâlcă e ultimul care a obţinut coroana în Liga I, dar Gigi Becali nu i-a propus prelungirea contractului. Obligat în aceste condiţii să-şi caute de muncă, fostul internaţional a sondat rapid piaţa.

Variantele: destul de puţine şi nu prea atractive financiar. Câteva echipe spaniole de tradiţie, dar din Liga a doua şi eterna Asia. Nu cea dinspre Marea Chinei, unde îl avem pe Cosmin Contra, ci în Orientul Apropiat. Al Wahda, club din primele patru în Emiratele Arabe Unite, îl doreşte cel mai mult şi i-a pus pe masă un contract cu şase zerouri în coadă.

Gâlcă ezită puţin, pentru că ar vrea parcă şi bani, şi în Europa fotbalistică, dar dacă nimic fabulos nu apare în ultimul moment, alegerea devine simplă: va pleca şi el în zona arabă. N-are însă de ce să fie trist, pentru că nu e vreun deschizător de drumuri.

Şi predecesorii săi pe banca roş-albaştrilor au făcut exact la fel. Au câştigat campionatul în România, şi-au făcut un nume şi au decolat spre malurile Golfului Persic pentru nişte sume cu care să nu le fie frică de ziua de mâine. Laurenţiu Reghecampf a câştigat în Ghencea două titluri şi o Supercupă în perioada 2012-2014, iar apoi a semnat cu saudiţii de la Al Hilal. Cosmin Olăroiu a ieşit campion cu Steaua în 2006, iar în 2007 a plecat la aceeaşi Al Hilal. El este şi cel mai titrat antrenor român din această zonă, singurul care n-a avut prezenţe meteorice pe la echipele sale şi care s-a umplut de bani. Mihai Stoichiţă a bifat şi el titlul în 1998 şi apoi s-a îmbogăţit în Kuwait. Nu în ultimul rând, Victor Piţurcă, campion cu Steaua în 2001, unde s-a şi consacrat ca tehnician, a ajuns anul trecut la Al Ittihad, în Arabia Saudită.

Privind şi mai în spate, Anghel Iordănescu, de patru ori câştigător al fostei Divizii A, a tăiat deşertul în lung şi în lat. A fost primul român la Al Hilal, unde mai târziu aveau să ajungă Reghecampf şi Olăroiu, a trecut apoi în Emirate, la Al Ain, s-a întors la saudiţi, la Al Ittihad, actualul club al lui Piţurcă, şi a încheiat la Dubai. Rămâne de văzut dacă Gâlcă va fi al şaselea „român al Arabiei”, dar toate indiciile duc spre asta.

Gâlcă, «tripla» într-un an

Costel Gâlcă i-a preluat pe roş-albaştri în vara trecută şi în doar un sezon a reuşit să obţină trei trofee, o performanţă pentru unul care antrena din 2009 şi nu cucerise nimic până acum. 

Rezultatele tehnicienilor stelişti în ţările arabe

  • Laurenţiu Reghecampf: A stat nouă luni la Al Hilal, apoi a fost demis de saudiţi după o serie de rezultate catastrofale, înainte să încheie sezonul. Nici un trofeu câştigat. 
  • Cosmin Olăroiu: Cel mai titrat şi longeviv tehnician român în zonă. E de opt ani în deşert şi a cucerit în total 11 trofee, dintre care trei titluri de campion în Emirate şi unul la saudiţi.
  • Mihai Stoichiţă: A antrenat în Qatar în trei mandate de câte un sezon, o dată echipa naţională şi de două ori pe Al-Salmyia, o echipă de club. Nici un trofeu câştigat.
  • Victor Piţurcă: E de şase luni la Al-Ittihad Jeddah, dar a oscilat rezultatele bune cu cele proaste şi arabii se gândesc deja să-l demită. Nici un trofeu câştigat încă.
  • Anghel Iordănescu: A adunat trei ani şi jumătate pe băncile echipelor din Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, câştigând cinci trofee, dintre care două Ligi ale Campionilor Asiei.
image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net