Cartonaș roșu! FCSB e campioană doar la răutate

Ultima actualizare:

    Jucătorii de la FCSB au fost cei mai sancționați din Liga I
Jucătorii de la FCSB au fost cei mai sancționați din Liga I

Roș-albaștrii sunt primii într-un top al indisciplinei, rezultat din cartonașele galbene și roșii primite în acest sezon al Ligii I.

Cu cinci eliminări și o sumedenie de alte avertismente încasate de la arbitri, FCSB e „campioana” primelor 21 de etape în ceea ce privește comportamentul nesportiv al jucătorilor.

Sunt trei ani și jumătate de când echipa patronată de Gigi Becali caută un titlu de campioană, astfel că frustrarea e la ea acasă în tabăra roș-albaștrilor, lucru care se simte și în joc. Cu puține etape rămase până la play-off, FCSB-ul e la șase puncte distanță de liderul CFR Cluj, context în care câștigarea campionatului e o misiune extrem de complicată. Totuși, am găsit un capitol la care FCSB-ul pare să nu aibă rival în Liga I. Din păcate, e vorba despre indisciplina de care au dat dovadă jucătorii sub comanda lui Nicolae Dică. Numărând cartonașele galbene și cele roșii acordate în cele 21 de runde scurse până în prezent, observăm că FCSB e cea mai rea echipă, cu un bilanț de 58 de „galbene” și cinci eliminări, patru dintre acestea din urmă venind din cartonașe roșii directe.

Doar cei de la Gaz Metan au avut mai multe eliminări (6), însă ardelenii au fost mai „cuminți” per total. Junior Morais, Moruțan, Roman și Gnohere au fost fotbaliștii FCSB-ului care au părăsit terenul cu „roșu” direct și care și-au tras echipa în jos la disciplină. La polul opus, FC Botoșani e formația care i-a supărat cel mai puțin pe arbitri, cu 46 de cartonașe galbene și unul singur de culoare roșie. De fair-play în joc au dat dovadă și dinamoviștii, în ciuda faptului că alb-roșii ar fi avut motive să fie mai indisciplinați, ținând cont de situația dezastruoasă din clasament. Remarcabilă a fost și performanța celor de la Sepsi, singura grupare din Liga I fără jucător eliminat în sezonul 2018-2019.

Clasamentul indisciplinei în Liga I

Echipă         Cartonașe galbene Eliminări cu două „galbene”     Eliminări directe    Punctaj

1. FCSB          58        1          4          72

2. Gaz Metan  57        5          1          70

3. Poli Iași       55        2          2          65

4. Astra           54        2          2          64

5. CSU Craiova           51        2          2          61

6. Dunărea Călărași     55        0          2          61

7. Concordia Chiajna  59        1          0          61

8. Viitorul        51        3          1          60

9. Sepsi            55        0          0          55

10. CFR Cluj   47        2          1          54

11. FC Voluntari         47        3          0          53

12. Hermannstadt       49        2          0          53

13. Dinamo                 46        2          0          50

14. FC Botoșani          46        0          1          49

*Cartonaș galben = 1 punct, cartonaș galben urmat de roșu = 2 puncte, cartonaș roșu direct = 3 puncte.

În ciuda faptului că e atacant și nu e nevoit să-și faulteze adversarii așa cum o fac fundașii, Denis Alibec a primit șase cartonașe galbene și două roșii, fiind fotbalistul cel mai sancționat în acest sezon, alături de mijlocașul Tudor Băluță de la Viitorul. Podiumul e completat de un alt internațional, Alex Mitriță de la Craiova, cu nouă „galbene” și o eliminare pe parcursul primelor 21 de etape.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
image png
image
image
image
image
image
image
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
Evan Ndicka (Youtube) jpg
tartan track 2678544 1280 jpg
zeta grecia jpg
akebono getty1 jpg
Danut Lupu (Sportpictures) jpg
PSG Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net