Capăt de linie pentru Mircea Lucescu la turci?

Ultima actualizare:

    Mircea Lucescu
Mircea Lucescu

Mircea Lucescu ia în calcul o demisie de la cârma naţionalei Turciei după amicalul de marţi cu Ucraina.

Numit ca selecţioner al Turciei în vara anului trecut, Mircea Lucescu (73 de ani) a ratat tot ce se poate rata. Mai întâi, naţionala Semilunei a fost eliminată din cursa spre CM 2018, în ciuda faptului că s-a aflat în cărţi până la ultimele meciuri din grupa preliminară.

A venit apoi parcursul împiedicat din Liga Naţiunilor, soldat cu retrogradarea din Liga B în Liga C, turcii ocupând ultimul loc într-o grupă cu Rusia şi Suedia.

Peste toate, „Il Luce” n-a reuşit să câştige încrederea fanilor şi a presei din Turcia, astfel că jurnaliştii îi cer demisia cu fiecare ocazie. Lui Mircea Lucescu i se reproşează atât lipsa de rezultate (doar trei victorii în 2018, din 10 meciuri) cât şi faptul că niciodată nu-şi recunoaşte greşelile.

În acest climat ostil, antrenorul român ar putea renunţa la post chiar mâine seară, după ultimul meci al anului, amicalul cu Ucraina de la Antalya. Paradoxal, prima partidă a lui Lucescu pe banca Turciei a fost tot împotriva ucrainenilor, în septembrie 2017, meci pierdut la Harkov cu 2-0.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net