Campioni, căutăm galerie

Ultima actualizare:

La Urziceni, suporterii adevăraţi se numără în zeci, în timp ce fanaticii se numără pe degete. E mult spus fanatism într-un oraş care cunoaşte de câţitva ani fotbalul de mare performanţă. De prin 2006, fanii învaţă. Sunt dispuşi să înveţe. Din zecile de discuţii pe forumurile dedicate Unirii Urziceni, suporterii caută modalităţi să se strângă într-o galerie modernă, care să se auto-finanţeze şi care să aibă însemne şi cântece proprii.

Pionieri există, aceştia punând rudimentarele baze a două grupări care-şi doresc a se numi facţiuni ultras. E vorba de „Ragazzi" şi „Ultras Blue". Dacă primii adună în prezent un număr ce variază la 20, al doilea grup e format din câţiva energici suporteri care caută pe zi ce trece noi recruţi.

Sarcina lor este una extrem de grea. Dezvoltarea se anunţă a fi foarte greoaie. În primul rând pentru că bazinul suporterilor din Urziceni e unul foarte mic, iar acesta e format în mare din oameni care simpatizează cu echipele din Bucureşti. Dificil pentru o dragostea pentru o formaţie locală când inima bate pentru un alt club, cu o mai mare notorietate.

Spuneţi părerea şi adu completări acestor rânduri despre ultraşii în devenire ai Urziceniului.

Povesteşte-ne pe FORUMUL CLICK trăirile şi impresiile tale despre fenomenul ULTRAS

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
Evan Ndicka (Youtube) jpg
tartan track 2678544 1280 jpg
zeta grecia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net