Boris Johnson vrea ca Marea Britanie să găzduiască singură Euro 2020

johnson-boris-gettyimages-1186805331.jpg

Boris Johnson e mare amator de fotbal
Boris Johnson e mare amator de fotbal
Foto: Guliver / GettyImages

Premierul britanic și-a declarat, totodată, sprijinul pentru organizarea CM din 2030

Difuzată mai întâi ca un zvon, disponibilitatea Regatului Unit de a găzduit toate meciurile turneului final al Campionatului European de fotbal de la vară prinde contur. A spus-o premierul Boris Johnson într-un interviu pentru „Sun”: „Suntem pregătiți să găzduim toate meciurile. UEFA va decide”. Ceea ce ar însemna ca Anglia să găzduiască din nou turneul după 25 de ani. Altfel, Londra și Glasgow fac parte dintre orașele unde se vor organiza partide. Iar în capitala Marii Britanii se vor disputa, oricum, semifinalele și finala. 
Pe de altă parte, Boris Johnson susţine o candidatură comună a Angliei, Scoţiei, Ţării Galilor, Irlandei de Nord şi Irlandei la organizarea turneului final al Campionatului Mondial de fotbal din 2030. "Noi suntem patria fotbalului.  Este momentul potrivit. Va fi absolut magnific pentru ţară", a declarat Johnson tot pentru „Sun”. Federaţiile de fotbal din Regatul Unit şi din Irlanda au lansat recent un studiu de fezabilitate pentru o candidatură comună la CM din 2030. Potrivit forului englez, guvernul britanic a promis să deblocheze 2,8 milioane de lire sterline pentru a susţine proiectul. Anglia a mai găzduit Cupa Mondială în 1966, an în care a şi câştigat competiţia.

Loading...