Bombă în Spania: Zinedine Zidane va fi reinstalat la Real Madrid

zinedine-zidane.jpg

Zinedine Zidane anunţat că pleacă de la Real Madrid, la scurt timp după ce a cucerit Liga Campionilor
Foto Click!
Citeste tot despre: 

Cotidianele madrilene Marca şi As anunţă că Zinedine Zidane va reveni la conducerea tehnică a echipei Real Madrid.

Potrivit surselor citate de news.ro, gruparea din capitala Spaniei îl va demite, luni seară, pe Santiago Solari, sub conducerea căruia au fost ratate toate trofeele în acest sezon, şi va oficializa revenirea lui Zidane, care a câştigat ultimele trei ediţii ale Ligii Campionilor.

Zinedine Zidane şi-a anunţat plecarea de la campioana Europei, Real Madrid, la 31 mai 2018.

În vârstă de 45 de ani, tehnicianul francez a preluat Real Madrid în ianuarie 2016. În doar doi ani şi aproape cinci luni, el a câştigat nouă trofee cu formaţia madrilenă: de trei ori consecutiv Liga Campionilor, campionatul Spaniei în 2017, Supercupa Spaniei în 2017, Supercupa Europei în 2016 şi 2017, şi Cupa Mondială a cluburilor, în aceiaşi ani.

Zidane a fost unul dintre cei mai mari fotbalişti din istorie, evoluând la echipele Cannes, Bordeaux, Juventus şi Real Madrid. Cu naţionala Franţei, pentru care a jucat de 108 ori, Zidane a câştigat Cupa Mondială în 1998 şi Campionatul European în 2000. 

Retras din cariera de fotbalist în 2006, el a preluat echipa a doua a clubului Real Madrid, în iunie 2014, înainte de a ajunge pe banca tehnică a formaţiei pe care a transformată într-o campioană absolută a Europei şi a lumii.

Loading...