Bergodi, noul antrenor al Craiovei. Ce salariu lunar va avea italianul

Ultima actualizare:

    Cristiano BergodiFOTO: Sportpictures.eu
Cristiano BergodiFOTO: Sportpictures.eu

După o săptămână de negocieri duse în spatele ușilor închise, Universitatea Craiova și-a găsit un nou antrenor. Acesta este un nume aflat mereu pe lista oltenilor, dar niciodată disponibil până acum: italianul Cristiano Bergodi.

Ultima oară la FC Voluntari, pe care a reușit să o salveze de la retrogradare în sezonul trecut, dar pe care a lăsat-o pe ultimul loc în actuala ediție a campionatului, Bergodi era fără contract din 6 ianuarie. În vârstă de 55 de ani, peninsularul a fost curtat și atunci de olteni, care l-ar fi văzut ca înlocuitorul perfect al lui Victor Pițurcă, plecat de la echipă în aceeași perioadă. Patronul Mihai Rotaru și italianul nu s-au înțeles, așa că a fost reinstalat Corneliu Papură. Plecarea intempensivă a acestuia la începutul lunii mai a redeschis poarta spre negocieri și, după o săptămână de negocieri, cele două părți s-au înțeles.

Bergodi va semna până la finalul sezonului 2020/ 2021. Conform ”Gazetei Sporturilor”, italianul va încasa un salariu de 10.000 de euro pe lună.

Pentru că se află în Italia, Bergodi nu va putea intra în cantonament în același timp cu noii săi jucători. El va pleca azi spre România cu mașina personală, pentru că pe calea aerului îi este imposibil să ajungă în țară, dar apoi va intra în carantină pentru 14 zile.

Echipe pregătite de Bergodi în țară

FC Național

CFR Cluj

Rapid

Poli Iași

Steaua

ASA Tg. Mureș

FC Voluntari

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
filipine harta steag drapel foto shutterstock
image
image
image
image
image
image
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
Evan Ndicka (Youtube) jpg
tartan track 2678544 1280 jpg
zeta grecia jpg
akebono getty1 jpg
Danut Lupu (Sportpictures) jpg
PSG Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net