Becali, peste 100.000.000 € de pe urma Stelei

16-sport-bucurie-steaua-1.jpg

Victoriile din Europa, printre care şi cea cu Ajax, din Liga Europa, au crescut cota steliştilor, Chiricheş şi Gardoş fiind vânduţi pe milioane de euro
Foto: sportpictures.eu

Gigi Becali a produs până acum sute de milioane de euro de pe urma transferurilor sau a participării echipei în Europa. Adevăraţii proprietari ai brandului, Clubul Sportiv al Armatei, cer daune, dar omul de afaceri nu vrea să plătească.

Lungul proces dintre reprezentanţii Clubului Sportiv al Armatei şi Becali în privinţa mărcii Steaua a fost câştigat de primii, ei fiind îndreptăţiţi să folosească acest nume. Mai mult, s-a stabilit ca pentru intervalul 2004, an de când latifundiarul din Pipera a devenit numărul unu în Ghencea - el sosind în club din 2003 -, şi 2015, machidonul trebuie să achite daune de 36.826.310 de euro.

16-sport-gigi-bani.jpg

Gigi Becali a obţinut mulţi bani de când patronează Steaua

 

În plus, pentru a folosi licenţa “Steaua Bucureşti”, Becali ar trebui să dea 3.694.220 euro pe an, plus taxe. Cert e că patronul roş-albaştrilor nu are de gând să ofere nimic. Iar denumirea de „Steaua Bucureşti” oricum nu o mai foloseşte, deci nu ar avea motive să o „închirieze”. „Nu sunt interesat să plătesc. Ei au marca din 2014 şi chiar dacă o aveau din urmă, cum să ceri bani de atunci?! Ei ar fi trebuit să-mi dea mie bani fiindcă le-am făcut publicitate”, a tunat omul de afaceri la diverse posturi de televiziune. Apoi, a continuat: „Armata să vină cu probe, să demonstreze că a pierdut zeci de milioane de euro. Eu pot să arăt că firma FC Steaua Bucureşti nu a câştigat niciodată atâţia bani”, a mai spus el. 

Însă această declaraţie e exact opusul a ceea ce a afirmat cu ceva timp în urmă. „O să-i arăt judecătorului ce am făcut, de fapt nu eu, a fost minune dumnezeiască: am adus 200 de milioane de euro din calificările în Europa şi din vânzarea de jucători”, declara Becali la Sport.ro în iarnă. Suma e exagerată, dar cel puţin 100 de milioane „pe hârtie” tot a scos din „Afacerea Steaua”, ceea ce reprezintă un profit uriaş, comparând cu suma care i se cere pentru folosirea brandului: aproape 37 de milioane de euro, adică de 2,7 ori mai puţin faţă de cât a produs. E adevărat că din totalul anunţat de Becali s-au plătit taxe şi au existat şi cheltuieli, dar tot s-ar bucura de cel puţin jumătate din sumă.

 

Oricum, din datele UEFA şi cele de pe transfermarkt.de, site specializat în privinţa transferurilor de fotbalişti şi care a fost luat ca etalon şi de instanţă în „Procesul Transferurilor”, rezultă că omul de afaceri nu a exagerat. Calificările în Liga Campionilor sau în Liga Europa au atras zeci şi zeci de milioane anual. Forul continental a oferit sume ca bonus de participare, performanţă sau pentru „market pool”. Apoi, au existat surse de venit din tranzacţiile cu jucători, vânzarea de bilete, a obiectelor cu însemnele clubului sau de pe urma drepturilor tv, Steaua având numeroase performanţe şi pe plan intern, ceea ce a însemnat că LPF i-a trimis la rândul ei milioane de euro în cont (în jur de 25 de milioane de euro în total).

Loading...

Citește și

  • Era pe cai mari, ­mânca fineţuri şi se dădea în limuzine, dar a ajuns la covrigi şi ”mârţoage” cu faruri ­sparte.

  • gigi becali defrisari ilegale baneasa

    În cadrul proiectului “Media Resource: Jurnaliștii lucrează cu ONGiștii” a fost realizată o investigație cu privire la retrocedările ilegale de pământuri și furturile din pădurea Băneasa. Printre cei implicați în defrișările ilegale se află și Gigi Becali.

  • Nicuşor Stanciu este cel mai în vogă fotbalist român al momentului, forma sa de la Steaua şi de la echipa naţională atrăgând ca un magnet. Deşi are contract prelungit recent până în 2021, mijlocaşul de 22 de ani a muncit pe 8.000 de euro pe lună, iar această sumă a devenit nesatisfăcătoare în noile condiţii.

  • Finanţatorul Stelei, George Becali, are din nou probleme cu legea. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti îl acuză de mărturie mincinoasă.