Barcelona vinde numele arenei cu 300 de milioane de euro

Ultima actualizare:

    Stadionul Nou Camp din Barcelona va avea un alt nume in curandFOTO: EPA
Stadionul Nou Camp din Barcelona va avea un alt nume in curandFOTO: EPA

FC Barcelona scoate bani din piatră seacă. Ultima mişcare a conducătorilor clubului catalan este aceea de a „vinde” numele stadionului „Nou Camp”.

Nu este o idee nouă, pentru că astfel de lucruri se petrec în mod constant în Germania sau Anglia, dar pentru echipa lui Messi este o premieră. Astfel, în viitorul foarte apropiat se va declanşa procedura de licitaţie, suma de plecare fiind de 300 de milioane de euro! Sunt aşteptate să intre în această cursă companii din China sau Japonia, pentru care banii aceştia ar fi un mizilic în comparaţie cu reclama care li s-ar face, pentru că arena va purta, pentru mai mulţi ani, numele firmei câştigătoare. Conducătorii Barcelonei se gândesc de mai mult timp la afacere, însă au fost nevoiţi să respecte o anumită procedură. Mai precis, a fost nevoie de un vot pozitiv în Consiliul Local, în 2015, după care au făcut şi un referendum printre fani, pentru că „Nou Camp” este o emblemă a oraşului şi a fotbalului spaniol.

Conform proiectului, o parte din banii obţinuţi vor fi reinvestiţi în stadion, căruia i se va mări capacitatea cu 6.000 de locuri - până la 105.000 - dar i se va monta şi un acoperiş retractabil.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net